Prințesa Kate, spitalizată la Londra pentru o intervenție chirurgicală abdominală „programată”. Ce i-au recomandat medicii

0
Publicat:

Prințesa de Wales a suferit o intervenție chirurgicală, care s-a încheiat cu succes. Operația ar fi fost una programată, potrivit unui anunț al Palatului Kensington. Ea ar urma să rămână sub supraveghere medicală timp de 10-14 zile.

Kate Middleton se află internată la Londra, după o intervenție chirurgicală FOTO Arhivă

Prințesa Kate a Marii Britanii, a fost spitalizată la Londra începând de marți, pentru o intervenție chirurgicală abdominală „programată”, conform unui anunț făcut miercuri, de Palatul Kensington.

Unde se află internată

Operația a avut succes, dar potrivit recomandărilor medicilor, soția prințului William ar urma să rămână internată în spital timp de 10 până la 14 zil, înainte de a reveni la domiciliu pentru perioada de recuperare.

Într-un comunicat oficial, Palatul Kensington a informat că Prințesa Kate, în vârstă de 42 de ani, a fost internată la Clinica din Londra pentru această intervenție chirurgicală.

Când ar urma să își reia îndatoririle publice

De asemenea, s-a menționat că, în urma recomandărilor medicale curente, este puțin probabil ea să își reia îndatoririle publice înainte de sfârșitul lunii martie, cu precizarea că revenirea ei este prevăzută a avea loc cel mai devreme după Paște, la 31 martie.

Prințesa de Wales, extrem de populară în rândul publicului britanic, a transmis scuze pentru amânarea viitoarelor angajamente și speră să revină la activitățile sale obișnuite cât mai curând posibil.

Palatul Kensington a subliniat că nu va furniza informații zilnice despre starea de sănătate a Prințesei de Wales, decât atunci când vor exista noutăți semnificative.

Deși nu au fost oferite detalii cu privire la motivele exacte ale spitalizării, mass-media britanică speculează că starea de sănătate a Prințesei Kate nu este legată de o afecțiune gravă, excluzând posibilitatea cancerului. Ultima sa apariție publică a fost în perioada Crăciunului.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026