Prinţesa Diana voia să se recăsătorească cu un cardiolog pakistanez şi să-i facă o fetiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţesa Diana voia să-şi refacă viaţa alături de Hasnat Khan

Ediţia din septembrie a revistei americane „Vanity Fair” scoate la iveală povestea de iubire dintre răposata prinţesă Diana şi doctorul cardiolog de origine pakistaneză Hasnat Khan. Verişoara medicului, o prietenă apropiată de-a Dianei, susţine cei doi intenţionau să se căsătorească şi să aibă un copil, însă s-au despărţit cu puţin timp înainte ca prinţesa să moară într-un tragic accident în Paris.

„Diana era îndrăgostită lulea de Hasnat Khan şi voia să se mărite cu el”, a declarat Jemima Khan, verişoara doctorului, pentru „Vanity Fair”. „(Voia să se mărite cu el) Chiar dacă asta însemna să se mute în Pakistan, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am devenit prietene”, a mai spus Jemima.

Verişoara medicului a dezvăluit că Diana a vizitat-o de două ori în Pakistan ca s-o ajute să strângă bani pentru spitalul în care lucra fostul ei soţ. „De fiecare dată s-a dus să se întâlnească, în secret, cu familia lui, ca să discute despre posibilitatea unui mariaj (...) M-a întrebat cât de greu mi-a fost să mă adoptez vieţii din Pakistan”, a mai mărturisit femeia, drept dovadă că „Prinţesa Inimilor” se gândea serios să facă această mutare.

Diana a încercat din răsputeri să se pună bine cu famiia lui Hasnat, însă mariajul cu o englezoaică e „cel mai mare coşmar al oricărei mame conservative”, a mai adăugat Jemima.

ABC News, citând articolul din „Vanity Fair”, relatează că Diana era atât de îndrăgostită de Kahn, încât mergea în apartamentul lui minuscul din Londra ca să-i facă curăţenie.

Dintr-o declaraţie dată de Hasnat în 1997, imediat după ce Lady Di a murit în tragicul accident rutier petrecut într-un tunel parizian, reiese că el nu era de acord cu căsătoria, spunându-i chiar că e o „idee ridicolă”. Mai mult, Hasnat i-ar fi spus că ar putea avea o viaţă normală doar dacă se mută în Pakistan, departe de atenţia presei. De fapt, spun apropiaţii, presa a fost cea care i-a despărţit pe cei doi, medicul fiind un om extrem de discret.

Mai cunoscută este relaţia Dianei cu Dodi Al Fayed, fiul unui miliardar britanic de origine egipteană, cu care fosta soţie a prinţului Charles s-a cuplat la scurtă vreme după ce s-a despărţit de Khan. Totuşi, Rosa Monckton, o apropiată de-a Dianei, spune că „prinţesa inimilor” continua să vorbească mai mult despre doctor decât despre miliardar.

Povestea de iubire dintre fosta Prinţesă de Wales şi medicul cardiolog pakistanez este surprinsă şi în filmul „Diana”, care se va lansa în toamna acestui an, în care Lady Di este interpretată de Naomi Watts, iar Hasnat Kahn de Naveen Andrews.

Breaking News | Celebrity News | More ABC News Videos

Mai multe pentru tine:
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă