Prima manifestație majoră a opoziției ruse împotriva războiului din Ucraina, organizată de Iulia Navalnaia la Berlin

0
Publicat:

Liderii opoziției ruse din exil organizează duminică, la Berlin, prima manifestaţie majoră în străinătate împotriva invaziei Ucrainei şi a lui Vladimir Putin. Evenimentul va testa credibilitatea opoziției ruse, zguduită de scandaluri în ultimii ani, dar și de pierderea liderului său, Alexei Navalnîi. 

Iulia Navalnaia, la un protest organizat la Moscova FOTO Arhivă/EPA EFE

Opoziţia rusă aflată în exil este lipsită de mijloace de acţiune în Rusia, astfel că este nevoită să relanseze mişcarea din străinătate. Marşul de la Berlin va avea loc începând cu ora 13:00 GMT (ora 15.00 - ora Româniai) în centrul capitalei germane, urmând să se încheie în faţa ambasadei Rusiei.

Manifestația este organizată de Iulia Navalnaia, văduva lui Alexei Navalnîi, care a preluat frâiele mişcării acestuia, Ilia Iaşin, fost deputat municipal din Moscova, recent eliberat din închisoare, şi Vladimir Kara-Murza, un critic de lungă durată al Kremlinului, care a supravieţuit închisorii şi celor două tentative de otrăvire, potrivit News.ro.

Protestatarii vor cere „retragerea imediată” a trupelor ruse din Ucraina, demiterea lui Vladimir Putin şi judecarea sa ca „criminal de război”, precum şi eliberarea tuturor prizonierilor politici deţinuţi în Rusia.

Testul opoziției ruse

Evenimentul va servi în primul rând drept un test pentru opoziţia rusă, o mişcare slăbită de ani de represiune, de moartea lui Alexei Navalnîi, dar și de luptele interne recente. 

Purtătorul său de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ironizat demersul opozanților ruși, pe c are i-a descris drept „monstruos de detaşaţi de ţara lor”, concluzionând că opinia lor „nu are nicio importanţă”.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!