Prigojin: Mercenarii Wagner nu se vor retrage din Bahmut pentru a nu fi acuzaţi de Moscova de „trădare de patrie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat marţi că unităţile sale de mercenari nu îşi vor abandona poziţiile la miezul nopţii în oraşul ucrainean Bahmut, deşi nu au primit încă toată muniţia promisă, deoarece Moscova a transmis fără drept de apel că va considera o astfel de retragere drept o "trădare de patrie'', transmite EFE, preluat de Agerpres.

Atac al ucrainenilor în Bahmut Foto Captură video Twitter

„Nu vom părăsi Artiomovsk (numele rusesc al Bahmutului), vom mai insista câteva zile, ne vom lupta şi apoi vom vedea", a transmis el într-o înregistrare video postată pe canalul său Telegram.

Prigojin a acuzat faptul că, după ce duminică Moscova i-a promis că wagneriţii vor primi toate armele şi muniţiile necesare pentru a continua lupta în acest oraş, ''am primit în cele din urmă doar 10% din ceea ce am cerut''.

"Pur şi simplu ne-au înşelat fără ruşine", a subliniat Prigojin, care a ameninţat vinerea trecută că îşi va retrage miercuri, 10 mai, unităţile din Bahmut din cauza lipsei de muniţie şi a morţii "fără sens" a oamenilor săi în acest oraş ucrainean.

El a explicat că, luni, "a sosit un ordin de luptă în care se precizează clar că abandonarea posturilor va fi interpretată ca o trădare de patrie".

"Asta ni s-a spus, dar dacă nu există muniţie, ne vom abandona poziţiile şi ne vom întreba cine este adevăratul trădător, eventual cel care a semnat ordinul", a spus şeful Wagner.

Prigojin a denunţat că, pe fondul acestor ameninţări de la Moscova, "una dintre unităţile Ministerului Apărării a fugit astăzi de pe unul dintre flancuri" din Bahmut, protejată de Forţele Aeropurtate.

Duminică, şeful grupului Wagner a declarat că, pe lângă promisiunea că va fi suficientă muniţie pe acest front, ierarhia militară rusă l-a asigurat că "se va face totul pe flancuri pentru ca inamicul ucrainean să nu atace" şi că mercenarii pot "acţiona în Artiomovsk după cum cred ei de cuviinţă".

De fapt, "se face tot posibilul ca frontul să se prăbuşească", a acuzat el, referindu-se la unitatea armatei regulate ruse care "a fugit şi şi-a abandonat poziţiile" pe unul dintre flancurile din Bahmut şi a lăsat fără protecţie o zonă de aproape 2 kilometri lăţime şi 500 de kilometri adâncime.

Progojin lansează din nou acuzații

 Potrivit lui Prigojin, ierarhia militară rusă caută să-l "înşele" pe preşedintele Vladimir Putin în ceea ce priveşte ofensiva în Ucraina.

"Dacă totul este făcut pentru a-l înşela pe comandantul-şef (Vladimir Putin), atunci fie comandantul-şef vă va sparge, fie poporul rus este cel ce va fi furios dacă războiul va fi pierdut", a spus Prigojin în lunga sa diatribă presărată cu vulgarităţi, în care a acuzat din nou armata că nu-i livrează muniţiile de care are nevoie pentru a cuceri Bahmutul, epicentrul luptelor din estul Ucrainei.

"Există o crimă care se cheamă 'distrugerea poporului rus' (...) Aceasta face un mic grup", a declarat Prigojin cu referire la Statul Major rus.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul