Prigojin: Mercenarii Wagner nu se vor retrage din Bahmut pentru a nu fi acuzaţi de Moscova de „trădare de patrie”
0Şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat marţi că unităţile sale de mercenari nu îşi vor abandona poziţiile la miezul nopţii în oraşul ucrainean Bahmut, deşi nu au primit încă toată muniţia promisă, deoarece Moscova a transmis fără drept de apel că va considera o astfel de retragere drept o "trădare de patrie'', transmite EFE, preluat de Agerpres.
„Nu vom părăsi Artiomovsk (numele rusesc al Bahmutului), vom mai insista câteva zile, ne vom lupta şi apoi vom vedea", a transmis el într-o înregistrare video postată pe canalul său Telegram.
Prigojin a acuzat faptul că, după ce duminică Moscova i-a promis că wagneriţii vor primi toate armele şi muniţiile necesare pentru a continua lupta în acest oraş, ''am primit în cele din urmă doar 10% din ceea ce am cerut''.
"Pur şi simplu ne-au înşelat fără ruşine", a subliniat Prigojin, care a ameninţat vinerea trecută că îşi va retrage miercuri, 10 mai, unităţile din Bahmut din cauza lipsei de muniţie şi a morţii "fără sens" a oamenilor săi în acest oraş ucrainean.
El a explicat că, luni, "a sosit un ordin de luptă în care se precizează clar că abandonarea posturilor va fi interpretată ca o trădare de patrie".
"Asta ni s-a spus, dar dacă nu există muniţie, ne vom abandona poziţiile şi ne vom întreba cine este adevăratul trădător, eventual cel care a semnat ordinul", a spus şeful Wagner.
Prigojin a denunţat că, pe fondul acestor ameninţări de la Moscova, "una dintre unităţile Ministerului Apărării a fugit astăzi de pe unul dintre flancuri" din Bahmut, protejată de Forţele Aeropurtate.
Duminică, şeful grupului Wagner a declarat că, pe lângă promisiunea că va fi suficientă muniţie pe acest front, ierarhia militară rusă l-a asigurat că "se va face totul pe flancuri pentru ca inamicul ucrainean să nu atace" şi că mercenarii pot "acţiona în Artiomovsk după cum cred ei de cuviinţă".
De fapt, "se face tot posibilul ca frontul să se prăbuşească", a acuzat el, referindu-se la unitatea armatei regulate ruse care "a fugit şi şi-a abandonat poziţiile" pe unul dintre flancurile din Bahmut şi a lăsat fără protecţie o zonă de aproape 2 kilometri lăţime şi 500 de kilometri adâncime.
Progojin lansează din nou acuzații
Potrivit lui Prigojin, ierarhia militară rusă caută să-l "înşele" pe preşedintele Vladimir Putin în ceea ce priveşte ofensiva în Ucraina.
"Dacă totul este făcut pentru a-l înşela pe comandantul-şef (Vladimir Putin), atunci fie comandantul-şef vă va sparge, fie poporul rus este cel ce va fi furios dacă războiul va fi pierdut", a spus Prigojin în lunga sa diatribă presărată cu vulgarităţi, în care a acuzat din nou armata că nu-i livrează muniţiile de care are nevoie pentru a cuceri Bahmutul, epicentrul luptelor din estul Ucrainei.
"Există o crimă care se cheamă 'distrugerea poporului rus' (...) Aceasta face un mic grup", a declarat Prigojin cu referire la Statul Major rus.