Premierul ungar Viktor Orban confirmă colaborarea cu Alianța Maghiarilor din Voivodina

0
Publicat:

Premierul ungar Viktor Orban l-a primit vineri la Budapesta pe Balint Pasztor, preşedintele în exerciţiu al Alianţei Maghiarilor din Voivodina, confirmând legăturile acestui partid cu guvernul Ungariei, transmite MTI, conform Agerpres.

Viktor Orban. Foto: EPA/EFE

Fostul lider al Alianţei, Istvan Pasztor, care a condus timp de 16 ani cel mai mare partid etnic din Serbia, a decedat după o scurtă suferinţă în 30 octombrie, la vârsta de 67 de ani, iar fiul său Balint, lider de grup parlamentar şi şef al consiliului local din Subotica, asigură interimatul până la următoarea adunare generală a formaţiunii, a menţionat Bertalan Havasi, purtător de cuvânt al cancelariei prim-ministrului.

Pasztor l-a informat pe Orban despre campania electorală din Serbia şi a discutat cu acesta despre posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor ungaro-sârbe care - potrivit comunicatului lui Havasi - s-au ameliorat semnificativ în ultimii ani.

Cei doi lideri politici au convenit să continue programul de dezvoltare economică din Voivodina şi au fost de acord că deschiderea unei legături feroviare între Szeged (Ungaria) şi Subotica (Serbia) şi prelungirea orarului de funcţionare la micile puncte de trecere a frontierei sunt deosebit de importante pentru etnicii maghiari, deci ambele părţi vor acţiona pentru realizarea acestor obiective.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește