Premierul Poloniei: „Înfrângerea Ucrainei ar putea deveni prefaţa celui de-al Treilea Război Mondial“

0
Publicat:

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a îndemnat luni guvernul german să furnizeze toate tipurile de arme Ucrainei şi a afirmat că nu există niciun motiv pentru a bloca sprijinul acordat Kievului, informează EFE.

Mateusz Morawiecki FOTO AFP

"Înfrângerea Ucrainei ar putea deveni prefaţa celui de-al Treilea Război Mondial. Astfel, nu există niciun motiv astăzi pentru a bloca sprijinul către Kiev sau a-l amâna la nesfârşit. Fac apel la guvernul german să acţioneze decisiv şi să furnizeze toate tipurile de armament Ucrainei", a declarat prim-ministrul Morawiecki, citat de agenţia poloneză de presă PAP.

În cadrul unei acţiuni de omagiere a lui Wolfgang Schäuble, ministru în guvernele foştilor cancelari Helmut Kohl şi Angela Merkel, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate în Bundestag, pe care l-a şi prezidat, Morawiecki a subliniat că Polonia "a cerut cu voce tare prezenţa lansatoarelor de rachete Patriot în Ucraina" şi că vocea sa "a fost auzită", fapt pentru care şi-a exprimat mulţumirile. În continuare, Morawiecki a spus că merită în prezent să ne amintim "cuvintele amare ale lui Jürgen Habermas", care în urmă cu zece ani afirmase că solidaritatea şi democraţia au devenit o marfă rară în UE.

"În UE avem nevoie de solidaritate, de un efort de a lucra împreună pentru o perspectiva politică comună", a spus el, subliniind că "ucrainenii nu luptă astăzi doar pentru libertatea lor, ci şi pentru a apăra Europa".

Pe de altă parte, referindu-se la raporturile cu Moscova, premierul polonez a calificat relaţiile cu Rusia drept un "pact cu diavolul". "Politica 'Wandel durch Handel' ('Schimbare prin comerţ') şi proiectele care trebuiau să lege Rusia de Europa nu au funcţionat. S-a dovedit că ne-am băgat gâtul în laţ devenind dependenţi de gazul rusesc. Asta se poate vedea clar în criza apărută în urma războiului declanşat (de Rusia) în Ucraina", a afirmat el.

"Ceea ce s-a dovedit a fi un eşec comercial pentru Occident, a devenit o chestiune de viaţă şi de moarte pentru ţări precum Ucraina şi Polonia şi toate celelalte situate între Germania şi Rusia", a adăugat premierul polonez.

"În gândirea politică rusă este clar că existenţa unei Ucraine independente, a unor state baltice independente şi a unei Polonii independente este incompatibilă cu existenţa imperialismului rus", a avertizat şeful executivului de la Varşovia. El a opinat că "30 de ani de pace liberală s-au dovedit a fi trei decenii de iluzie, cel puţin parţial".

Potrivit lui Morawiecki, "Europa de Vest considera că ursul rus poate fi îmblânzit", dar "Polonia - care a trăit mulţi ani în umbra Rusiei - vede imperialismul ca fiind cea mai importantă componentă a politicii Kremlinului".

Înaintea îmbarcării sale spre Berlin, Morawiecki declarase că aşteaptă un semnal rapid de aprobare din partea Germaniei pentru a începe furnizarea de tancuri Leopard Ucrainei, potrivit AFP.

Polonia declarase anterior că este pregătită să livreze Kievului astfel de tancuri grele de fabricaţie germană, dar că pentru aceasta are nevoie de o aprobare oficială din partea Germaniei.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV