Pompierii spanioli încearcă să intre în blocul din Valencia care a ars, în căutarea persoanelor dispărute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi vineri pompierii spanioli şi-au continuat eforturile de a răci structura blocului care a ars în Valencia, pentru a putea pătrunde în căutarea victimelor.

Foto EPA EFE

Până în prezent sunt cel puţin patru morţi şi 14 dispăruţi, informează agerpres, dar acest bilanţ s-ar putea schimba pe măsură ce pompierii reuşesc să pătrundă în edificiu. Se pare că localizarea cadavrelor a fost posibilă cu ajutorul dronelor. Cei patru decedaţi nu au fost identificaţi.

Potrivit oficialilor din Valencia, în incendiul produs în cursul nopţii în cartierul Campanar, pe lângă cei declaraţi decedaţi sau dispăruţi, au fost rănite 15 persoane, dintre care doar şase rămân internate - cinci dintre ei pompieri - fără ca viaţa vreuneia dintre ele să fie pusă în pericol.

„Putem confirma că sunt patru morţi”, a declarat pentru presă, în noaptea de joi spre vineri, Jorge Suarez Torres, director adjunct al serviciilor de urgenţă din regiunea Valencia, potrivit AFP.

Foto EPA EFE

Nu se cunoaşte exact numărul dispăruţilor

În ceea ce priveşte numărul dispăruţilor, informaţiile nu sunt foarte precise. În timp ce prefectul regiunii Valencia, Pilar Bernabé, a declarat vineri dimineaţa că 14 locatari ai imobilului cu 138 de apartamente nu au fost localizaţi, primăriţa María José Catalá a vorbit despre nouă până la 15 dispăruţi. De asemenea, o sursă din primărie declarase în cursul nopţii pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că 19 persoane lipseau la apel. Datele se strâng pe baza informaţiilor obţinute de la poliţia locală şi de la locatarii imobilului.

Imaginile transmise de la faţa locului de televiziuni înfăţişează clădirea cu 14 etaje în flăcări, cu bucăţi din ea căzând pe asfalt, în timp ce din interiorul clădirii se aud mici explozii.

Mai mulţi martori au declarat că incendiul, intensificat de rafale puternice de vânt, s-a extins la întreaga clădire în doar o jumătate de oră. Clădirea a luat foc „în câteva minute, de parcă era făcută din paie. (...) Nu-mi credeam ochilor. Vântul sufla deja cu putere şi focul se propaga cu o viteză impresionantă”,”, a declarat la televiziunea publică Luis Ibarez, un bărbat care locuieşte în cartierul respectiv.

Pentru a încerca să stingă flăcările şi să salveze cât mai multe vieţi, au fost trimise 22 de echipe de pompieri şi opt unităţi medicale, fiind instalat şi un spital de campanie, potrivit oficialilor resposabili.

Vorbind la televiziunea regională A Punt, Esther Puchades, vicepreşedinte al asociaţiei regionale a inginerilor industriali (COGITI), a criticat prezenţa pe faţadă a unui strat de poliuretan, care este foarte inflamabil.

„În teorie, este foarte bun ca impermeabilizare împotriva ploii și foarte bun ca izolare fonică. Dar în contact cu o flacără se aprinde ușor și picură, astfel încât căldura tinde să se ridice, iar produsul care picură se duce în jos. De aceea s-a răspândit foarte repede atât în sus, cât și în jos” - a explicat Esther Puchades.

Premierul Sanchez s-a declarat „consternat în faţa teribilului incendiu” şi a anunţat că a oferit autorităţilor locale „întregul ajutor necesar” din partea statului central, declarându-se „solidar cu toate persoanele afectate”, totul pe platforma X. El va merge, însă, personal la Valencia vineri pentru a se informa despre detaliile incendiului şi pentru a afla despre măsurile luate la faţa locului.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil