Polonia este gata să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său, spune Duda. Reacția Kremlinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele polonez a declarat luni că Polonia este gata să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său, dacă NATO decide să îşi întărească flancul estic, în perspectiva desfăşurării de către Rusia de noi arme în exclava sa Kaliningrad şi în Republica Belarus vecină, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Andrzej Duda FOTO EPA-EFE

„Dacă aliaţii noştri decid să desfăşoare arme nucleare în cadrul partajării nucleare pe teritoriul nostru, pentru a întări securitatea flancului estic al NATO, noi suntem gata să o facem", a declarat Andrzej Duda pentru cotidianul Fakt.

Duda a adăugat că problema unei potenţiale desfăşurări de arme nucleare în Polonia face deja „de o perioadă de timp" obiectul unor discuţii între Polonia şi SUA.

Am abordat deja acest subiect de mai multe ori", a declarat Duda.

Şeful statului polonez se află în prezent în Canada după o vizită în SUA unde a avut o întrevedere inclusiv cu fostul preşedinte american Donald Trump şi s-a deplasat la sediul ONU.

În martie, el a avut o întrevedere cu omologul său american Joe Biden.

Potrivit lui Duda, „Rusia militarizează tot mai mult exclava Kaliningrad" şi „este pe cale să transfere arme nucleare în Belarus", două teritorii care se învecinează cu Polonia.

În iunie 2023, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că a transferat în Belarus primele arme nucleare.

În timpul summitului de la Vilnius din 2023, aliaţii au reafirmat că NATO va face „tot ce este necesar pentru a asigura credibilitatea, eficacitatea, siguranţa şi securitatea misiunii de descurajare nucleară, inclusiv va continua să modernizeze capacităţile sale nucleare şi să actualizeze procesul său de planificare".

Rusia va lua măsuri pentru a-şi garanta securitatea

„Militarii vor analiza bine situaţia şi, în toate cazurile, vor lua toate măsurile de retorsiune necesare pentru a ne garanta securitatea", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În iunie 2023, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că a transferat în Belarus primele arme nucleare.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie