Peste 50.000 de clădiri din Turcia au fost distruse sau grav avariate în urma cutremurului de săptămâna trecută

0
Publicat:

Autorităţile din Turcia spun că un total de 50.576 de clădiri s-au prăbuşit sau sunt grav avariate în urma celor două seisme devastatoare produse săptămâna trecută, potrivit DPA.

Cutremur Turcia FOTO: Profimedia

Toate aceste clădiri periculoase trebuie să fie demolate urgent, a avertizat Ministerul Planificării Urbane într-un raport, potrivit Agerpres.

Autorităţile au inspectat peste 387.000 de clădiri din cele 10 provincii afectate de cutremur în sud-estul ţării.

În oraşul Gaziantep se află cel mai mare număr de clădiri care trebuie demolate de urgenţă - 12.000 -, urmat de 10.911 de clădiri în Hatay şi 10.777 în Kahramanmaras, se mai precizează în document.

Seismele au fost urmate de 3.858 de replici după data de 6 februarie, 38 dintre ele cu magnitudinea peste 5, a spus Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor (AFAD) într-un mesaj separat. Instituţia sfătuieşte localnicii să nu se apropie de clădirile avariate.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică