Patru persoane au murit într-un incident armat în birourile unei companii maritime din Grecia. Autorul s-a sinucis

0
Publicat:

Patru persoane au murit luni într-un atac armat la sediul unei companii maritime din suburbiile Atenei, autorul punându-şi apoi capăt zilelor, a anunţat o sursă din poliţia elenă, potrivit AFP.

Politie Grecia FOTO Shutterstock

Atacatorul a intrat în grabă în clădire luni dimineaţă, după care a deschis focul ucigând doi bărbaţi şi o femeie. Ulterior, el s-a baricadat în birourile companiei European Product Carriers. Incidentul s-a produs luni, în jurul orei locale 10:20 (08:20 GMT), anunță Agerpres.

Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost prezentat de media greceşti drept un fost angajat ce fusese concediat de această companie cu sediul la Glyfada, o suburbie balneară a Atenei.

El a fost găsit mort ''în subsolul clădirii, cu puşca sa alături'', potrivit poliţiei.

''Conform primelor informaţii, pare că s-a sinucis'', a indicat un reprezentant al biroului de presă al poliţiei. Aceasta a indicat că a evacuat două femei pe care atacatorul le închisese în toaletă.

Compania maritimă European Product Carriers a fost fondată în 1979 şi are o flotă medie de 35 de nave, dintre care mai multe petroliere, potrivit website-ului său.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”