Parcul Gezi din Istanbul se redeschide „în câteva zile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul Gezi din Istanbul, devenit în ultima lună scena şi simbolul confruntărilor violente dintre protestatari şi forţele de ordine, se va redeschide în câteva zile, a declarat guvernatorul oraşului.

În prezent, parcul Gezi din Istanbul este închis din cauza manifestaţiilor violente de stradă, care s-au răspândit din Istanbul în aproape 70 de oraşe din Turcia în câteva zile. 

„Lucrările se vor termina în câteva zile, iar parcul va fi redeschis publicului”, a declarat Huseyin Avni Mutlu, guvernatorul Istanbulului, citat de cotidianul „Hurriyet”. 

Parcul este închis după ce intervenţia în forţă a autorităţilor a înlăturat corturile protestatarilor, care dormeau acolo de mai bine de două săptămâni înainte de a fi evacuaţi. 

Protestele din Turcia au început pe 28 mai ca manifestaţii paşnice de stradă pentruprotejarea parcului Gezi, ultimul din Istanbul. 

Acestea s-au transformat rapid în demonstraţii împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, iar confruntările violente dintre protestatari şi forţele de ordine continuă de atunci.  

Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea şi cel puţin patru persoane au fost rănite.


Gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, folosite pentru a dispersa peste 2.000 de manifestanţi, la Ankara

Poliţia antirevoltă turcă a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă în cursul nopţii de marţi spre miercuri pentru a dispersa peste 2.000 de manifestanţi antiguvernamentali, la Ankara, procedând inclusiv la 16 arestări, a anunţat presa, relatează AFP.


Acord UE de principiu pentru deschiderea unui nou capitol de negociere de aderare cu Turcia

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord de principiu în vederea deschiderii unui nou capitol în cadrul negocierilor de aderare cu Turcia, a declarat un purtător de cuvânt al preşedinţiei irlandeze, relatează AFP. 


Europa, visul imposibil al Turciei?

A crescut spectaculos nivelul tensiunilor diplomatice intre Turcia şi Germania: diplomaţia de la Ankara o acuză deschis pe Angela Merkel de „manevă electorală facilă” pe spezele Turciei în urma acuzaţiilor aduse de Cancelarul Germaniei privind modul extrem de dur şi care nu are nimic de-a face cu regulile democraţiei în care au fost reprimate demonstraţiile anti-Erdogan…


VIDEO Ion Cristoiu şi Dan Falcan, la Adevărul Live. Cristoiu, despre Transnistria: „Să nu uităm că soarele strălucitor rămâne la Moscova”

Jurnalistul Ion Cristoiu a discutat, la Adevărul Live, cu istoricul Dan Falcan şi cu moderatorul Ion M. Ioniţă despre tensiunile din Transnistria, despre căile prin care a fost cedată Basarabia, despre mizele protestelor din Turcia, despre întoarcerea la otomanism. Totodată, Cristoiu a făcut dezvăluiri în premieră despre vizita lui Alexandru Ioan Cuza la Istanbul.


În Turcia, haosul a preluat din nou conducerea. Înmormântarea unui protestatar, marcată de confruntări violente cu forţele de ordine

Înmormântarea unui protestatar s-a transformat în haos duminică, în Ankara, după ce poliţia a folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a împrăştia manifestanţii care aruncau cu pietre.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea