Papa Francisc: Omenirea trebuie să abolească războiul, să îl anuleze din istoria omului înainte ca el să îl anuleze pe om din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc a vorbit de mai multe ori despre un posibil conflict nuclear de la începutul invaziei, în urmă cu mai bine de o lună. Foto: epa efe

Papa Francisc a declarat că ameninţarea unui conflict global generat de invazia Rusiei în Ucraina ar trebui să îi convingă pe toţi că a venit timpul ca omenirea să abolească războiul înainte ca acesta să "abolească" omenirea. El s-a adresat duminică miilor de oameni aflaţi în Piaţa Sfântul Petru pentru binecuvântarea sa de duminică, potrivit Sky News.

Papa Francisc . "A trecut mai mult de o lună de la invazia Ucrainei, de la începutul acestui război crud şi fără sens, care, ca orice război, este o înfrângere pentru toată lumea, pentru noi toţi. Trebuie să renegăm războiul, un loc al morţii unde taţii şi mamele îşi îngroapă copiii, unde bărbaţii îşi ucid fraţii fără să-i vadă, unde cei puternici decid şi cei săraci mor", a spus Papa, conform Mediafax

El a adăugat că războiul din Ucraina distruge viitorul ţării, citând o statistică potrivit căreia jumătate dintre copiii din această ţară au fost nevoiţi să fugă din ţară.

 "Aceasta este bestialitatea războiului, ceva barbar şi sacrilegiu", a spus el, îndemnându-şi ascultătorii să nu considere războiul ca fiind inevitabil sau ceva cu care să se obişnuiască.

"Dacă vom ieşi (n.r. din acest război) la fel ca înainte, vom fi cu toţii într-un fel vinovaţi. Confruntată cu pericolul autodistrugerii, omenirea trebuie să înţeleagă că a sosit timpul să abolească războiul, să îl anuleze din istoria omului înainte ca el să îl anuleze pe om din istorie", a continuat el.

Papa Francisc a vorbit de mai multe ori despre un posibil conflict nuclear de la începutul invaziei, în urmă cu mai bine de o lună. 

"Îi rog pe toţi politicienii implicaţi să reflecteze asupra acestui lucru", a spus el, adăugând: "Ajunge! Opriţi-vă! Lăsaţi armele să tacă. Negociaţi serios pentru pace".

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată