Papa Francisc, mesaj pentru încetarea războiului din Ucraina: „I-am cerut lui Dumnezeu să ne elibereze de această nevoie de autodistrugere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Papa Francisc a declarat miercuri că războiul din Ucraina a arătat că omenirea trebuie să renunţe la instinctul ei ciudat de „autodistrugere” şi că achiziţiile suplimentare de arme nu reprezintă o soluţie finală pentru niciun conflict, relatează Reuters.

Suveranul pontif le-a cerut persoanelor prezente la audienţa sa generală săptămânală să se gândească la toate victimele războiului - la morţi, inclusiv la „soldaţii ucişi într-o parte a baricadei sau în cealaltă”, la răniţi, la persoanele rămase fără locuinţe şi la refugiaţi, potrivit Agerpres. 

„Fie ca Domnul să îşi trimită duhul sfânt către noi, pentru a ne face să înţelegem că războiul este o înfrângere a umanităţii, că trebuie să îi învingem pe toţi cei care fac război. Războiul este o nevoie care ne distruge”, a declarat papa Francisc, care i-a cerut lui Dumnezeu „să ne elibereze de această «nevoie» de autodistrugere”.

A fost pentru a doua oară de la izbucnirea războiului în Ucraina când papa Francisc a evocat spectrul unui război nuclear.

Suveranul pontif a condamnat vehement de mai multe ori războiul din Ucraina, însă a criticat Rusia doar într-o manieră implicită, evitând până acum să rostească numele acestei ţări. Papa Francisc a folosit termeni şi expresii precum „agresiune nejustificată”, „masacru” şi „atrocităţi”.

„Să ne rugăm pentru ca cei care guvernează să înţeleagă că achiziţiile de arme şi fabricarea de arme nu reprezintă soluţia problemei. Soluţia este să lucrăm împreună pentru pace, aşa cum spune Biblia, pentru a transforma armele în instrumente ale păcii”, a mai spus, miercuri, liderul de la Vatican.

Papa Francisc a declarat în trecut că fondurile cheltuite pentru armament ar trebui direcţionate în alte scopuri, precum combaterea foametei la nivel global şi dezvoltarea şi distribuirea de vaccinuri. Liderul Bisericii Catolice a cerut, de asemenea, interzicerea armelor nucleare şi consideră că simpla lor deţinere în scopuri de descurajare este imorală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”