Papa Francisc a numit un om de încredere pentru a supraveghea activitatea Băncii Vaticanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a luat primele măsuri importante pentru a reforma Banca Vaticanului, una dintre cele mai controversate instituţii ale Bisericii Catolice. Suveranul Pontif a numit un cleric de încredere care va fi responsabil cu supravegherea problemelor financiare de la Vatican, informează BBC.

Monseniorul Battista Mario Salvatore Ricca a fost numit prelat interimar al Institutului pentru Opere Religioase, cunoscut drept Banca Vaticanului. În prezent, clericul se ocupă de administrarea unor proprietăţi ale Bisericii Catolice, printre care se numără şi hotelul unde este cazat Papa Francisc.

Banca Vaticanului, considerată una dintre instituţiile financiare cele mai puţin transparente din lume, a devenit subiectul unor scandaluri care au afectat credibilitatea Bisericii, potrivit postului de televiziune britanic.

În februarie, avocatul german Ernst von Freyberg a fost numit preşedintele Băncii Vaticanului, la opt luni după ce predecesorul său a fost nevoit să se retragă din cauza unor acuzaţii de spălare de bani. Numirea lui von Freyberg a fost una dintre ultimele decizii luate de Papa emerit Benedict, înainte de a renunţa la conducerea Vaticanului.

În luna mai a acestui an, noul preşedinte a anunţat că a demarat verificări asupra celor 19.000 de conturi ale Băncii, majoritatea dintre ele fiind deţinute de angajaţi de la Vatican, organizaţii de caritate, preoţi şi călugăriţe.

În calitate de prelat al Institutului pentru Opere Religioase, post vacant din anul 2011, monseniorul Ricca are obligaţia de a da raportul unei comisii formate din cinci cardinali care supraveghează activitatea băncii şi de a participa la reuniunile consiliului de administraţie. De asemenea, monseniorul va avea acces la informaţiile privind activităţile financiare.

În prezent, Banca Vaticanului încearcă să convingă Consiliul Europei să declare instituţia compatibilă cu standardele internaţionale în combaterea infracţiunilor fiscale. Moneyval a susţinut anul trecut că Banca Vaticanului face progrese, dar are nevoie de mai multe îmbunătăţiri.

Fondat în 1942, Institutul pentru Opere Religioase are 114 angajaţi şi administrează active evaluate la peste 5,3 miliarde de euro.

 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!