Pandemia Covid-19. Bulgaria intră în câteva zile în zona portocalie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

“În câteva zile, Bulgaria va intra în zona portocalie de răspândire a coronavirusului, din cauza creşterii numărului de cazuri”, a anunţat ministrul adjunct al sănătăţii de la Sofia, doctorul Dimităr Petrov, pe postul bulgar de televiziune bTv.

 Potrivit acestuia, urmează ca măsurile să fie înăsprite, dar acest lucru se va face mai degrabă pentru un control mai strict. „Ministerul Sănătăţii de la Sofia a adoptat un plan care arată în mod clar când se iau anumite măsuri. În prezent, Bulgaria se află în zona verde, dar în câteva zile va intra în zona portocalie, cel târziu luni”, a menţionat doctorul Dimităr Petrov. El a precizat că acest lucru înseamnă că va exista o anumită înăsprire a măsurilor, mai degrabă controlul va fi intensificat. „Va fi o înăsprire mai drastică când vom intra în zona roşie”, a adăugat ministrul adjunct al sănătăţii. „În prezent, se iau măsuri pentru a consolida mai degrabă controlul antiepidemic în spaţii închise, unde sunt mulţi oameni. Acestea sunt în principal discotecile din staţiuni; există opinii cum că acolo nu sunt respectate deloc măsurile”, a spus Dimităr Petrov.

El a adăugat că există şi un trafic foarte mare în Bulgaria, inclusiv de tranzit. „În principal din partea bulgarilor care muncesc în străinătate şi acum se întorc şi se opresc de mai multe ori până ajung la graniţă. Există, de asemenea, o concentrare la graniţe, astfel încât a doua direcţie pentru verificări este pe aceste rute, zone de recreere, benzinării şi localuri de tip fast-food”, a menţionat ministrul adjunct.

„Dacă va creşte în continuare numărul infectărilor cu coronavirus, vor exista înăspriri. În zona roşie, cel mai probabil, vor exista restricţii destul de severe în ceea ce priveşte localurile cu spaţii închise”, a spus el. „Nu se poate ca într-un local cu 200 de locuri să avem 2.000 de persoane în interior. Localurile în aer liber în care există o supraaglomerare vor avea probabil anumite restricţii impuse. Acestea sunt principalele locuri de contaminare. Plajele nu reprezintă o astfel de problemă, sunt în aer liber, acolo e şi vânt. Lucrurile se întâmplă în contactele din afara plajelor”, a remarcat Dimităr Petrov.

462 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 în Bulgaria în ultimele 24 de ore, potrivit Portalului Unic de Informaţii. Testele efectuate sunt în număr de 16.656. Aceasta înseamnă că probele pozitive reprezintă deja 2,77% din testări. Cu doar o săptămână în urmă, noile cazuri erau în număr de 200, iar probele pozitive erau de doar 1,28%. În practică, aceasta înseamnă o dublare în doar o săptămână. Noile cazuri sunt mai multe decât ieri, cu aproape 70.

52 de persoane au fost vindecate, iar numărul total al celor vindecaţi în Bulgaria se ridică acum la 398.669. În spitale sunt internate 914 persoane, dintre care 86 se află în secţii de terapie intensivă. Nu există nicio zonă în care să nu existe noi cazuri de infectare, iar majoritatea sunt în Sofia, Burgas şi Plovdiv. Urmează Varna şi Pazardjik. S-au administrat în total 2.050.991 de doze de vaccinuri, iar 1.013.254 de bulgari au finalizat deja ciclul de vaccinare.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători