Oficial UE, despre cum a pledat Volodimir Zelenski cauza Ucrainei: „Cred că intervenţia sa va intra în istorie. A fost ceva foarte emoţionant” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski FOTO EPA-EFE

Un oficial UE a observat că modul în care preşedintele ucrainean a pledat cauza ţării sale şi în special intervenţia sa emoţionantă în cadrul Consiliului European, reunit în noaptea de joi, a fost un factor determinat în schimbarea de atitudine a liderilor ţărilor din UE faţă situaţia de criză a Ucrainei, relatează The Guardian.

În apelul său de ajutor, Volodimir Zelenski le-a spus atunci şefilor de guverne că, de vreme ce Kievul este încercuit de armata rusă, ar putea fi ultima dată „când mă mai vedeţi viu„.

După ce „convorbirea dramatică” a lui Zelenki cu liderii europeni reuniţi la Bruxelles a fost relatată de surse diplomatice, premierul italian a confirmat-o pe un ton vizibil emoţionat într-un discurs în faţa Parlamentului European.

„Trebuia să vorbim la telefon în această dimineaţă, dar el nu mai era disponibil”, a spus Mario Draghi.

„Cred că intervenţia preşedintelui Zelenski va intra în istorie. A fost ceva foarte emoţionant, liderii au fost afectaţi profund, tăcerea care s-a lăsat în încăpere a fost impresionantă. Atmosfera era încărcată. 

A făcut diferenţa în crearea cestei dinamici pe care o vedem azi în care liderii aprobă transferul şi livrarea armelor, în care deconectarea de la Swift e pe listă. Bănuiala mea e că toate astea vor continua”, a dezvăluit el.

„Poziţiile raţionale” ce presupun ca liderii să-şi examineze propriile interese sunt de asemenea lucruri care au determinare din partea opiniei publice a spus el.

Consecinţele apelului de ajutor al lui Zelenski

După ce a cerut sâmbătă preşedintelui consiliului european Charles Michel echipamente militare suplimentare, 18 state membre au oferit donaţii, potrivit acestui oficial UE.

În cadrul mecanismului fondului pentru pace al UE, blocul comunitar urmează să finanţeze în premieră donaţiile de „arme defensive de natură letală” către Ucraina, în conformitate cu propuneri prezentate statelor membre. Ţările cu statut de neutralitate în mod tradiţional vor putea alege să „se abţină în mod constructiv”, astfel încât contribuţia lor financiară să fie direcţionată către alte proiecte.

Statelor membre li se va pune în atenţia propunerea de a închide spaţiul aerian al UE pentru aeronavele ruse care nu vor mai putea ateriza pe aeroporturile din UE. 17 ţări membre au decis deja unilateral acest lucru, ultimele fiind Spania, Portugalia, Italia şi Franţa.

Oficialul UE a mai spus că lista băncilor ruseşti ce vor fi decuplate de la sistemul de plăţi interbancare Swift este decisă în comun sub conducerea CE după ce Germania şi-a schimbat poziţia. Măsura ar urma să fie supusă aprobării duminică în cadrul unei proceduri de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”