O bombă din Al Doilea Război Mondial a explodat în München. Patru persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: AFP / Pompierii şi poliţiştii lucrează la locul unde a avut loc explozia,în apropierea gării principale din Munchen, în sudul Germaniei - 1 decembrie 2021

Patru persoane au fost rănite miercuri în München, după ce o bombă aeriană de 250 de kilograme din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost detonată în timpul unor lucrări de construcţie, informează dpa.

Potrivit poliţiei locale, bomba a fost detonată accidental în timpul lucrărilor la o nouă linie de cale ferată care se desfăşoară în apropierea gării principale a oraşului din sudul Germaniei.

Cele patru persoane care au fost rănite lucrau pe şantier. Unul dintre muncitori a suferit răni grave, au precizat serviciile de urgenţă, potrivit Deutsche Welle. Forţa exploziei aproape că i-a smuls piciorul acestuia. Medicii l-au operat timp de patru ore, reconstruindu-i membrul, şi ulterior, sursa menţionată a precizat că starea victimei este stabilă.

Tronsonul de cale ferată pe care se efectuau lucrările este una dintre cele mai aglomerate linii de cale ferată din Europa, prin care trec trenuri regionale şi de lungă distanţă. Potrivit departamentului de pompieri, explozia nu a avariat nicio cale ferată, deşi unele trenuri locale au fost evacuate.

Traficul feroviar spre şi dinspre gara centrală din München  a fost întrerupt timp de câteva ore, dar a fost reluat treptat miercuri după-amiază. Experţii de la serviciul de eliminare a muniţiilor explozive sunt implicaţi într-o anchetă privind incidentul.

Potrivit dpa, nu este clar de ce bomba nu a fost descoperită înainte de începerea lucrărilor în zonă. În mod normal, autorităţile oraşului München  efectuează regulat operaţiuni pentru a afla unde ar putea fi amplasate bombe neexplodate.

Germania este destul de obişnuită să găsească muniţie neexplodată din cel de-al Doilea Război Mondial, deşi majoritatea sunt dezamorsate fără incidente de către experţi.

În 2012, în München  a fost descoperită o bombă de 250 de kilograme pe care experţii nu au reuşit să o dezamorseze. Dispozitivul a putut fi îndepărtat doar în urma unei explozii controlate. Aproximativ 2.500 de locuitori din districtul Schwabing au trebuit să fie evacuaţi înainte de operaţiune, care a provocat daune clădirilor din jur. În Berlin, în septembrie 1994, trei muncitori în construcţii au fost ucişi de explozia neaşteptată a unei bombe din Al Doilea Război Mondial. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice