Numărătoare inversă în Ucraina pentru restructurarea datoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După cinci luni de negocieri dure, Kievul şi creditorii săi privaţi mai au doar câteva zile pentru a ajunge la un acord privind restructurarea datoriei publice ucrainene şi evitarea intrării Ucrainei în incapacităţii de plăţi, relatează AFP.

Guvernul ucrainean prooccidental negociază încă din martie reeşalonarea datoriei, dar rezultatul este departe de a fi asigurat. O uşurare a poverii financiare este crucială pentru Ucraina, o ţară devastată de o profundă criză economică, pierderea Crimeei, anexată de Rusia în martie 2014, şi 16 luni de război cu separatiştii proruşi din estul industrial care au provocat moartea a aproape 6.800 de persoane.

Ucraina, a cărei datorie a explodat după o devalorizare record a monedei naţionale (70 la sută în raport cu dolarul american anul trecut), trebuie să ramburseze 60 de milioane de dolari până la 23 august şi aproximativ 500 de milioane de dolari până la 23 septembrie. Orice modificare a condiţiilor de rambursare trebuie aprobată de creditori cu cel puţin 21 de zile înainte.

Astfel, un acord cu principalii creditori privaţi, fondul Franklin Templeton şi alte trei instituţii financiare, trebuie să fie neapărat parafat în următoarele zile.

Fosta republică sovietică de peste 40 de milioane de locuitori a obţinut un plan de ajutor de 40 de miliarde de dolari pe patru ani din partea aliaţilor săi occidentali, cu Fondul Monetar Internaţional în frunte, dar acest program cuprinde un efort de 15,3 miliarde de dolari care trebuie acceptat de creditorii privaţi ai Kievului.

Cele patru instituţii financiare cheie, care împreună deţin 8,9 miliarde de dolari din datoria publică, au respins propunerea Kievului vizând ştergerea a 40% din datoria sa. În schimb, au propus o ştergere cuprinsă între 5 şi 10%, însoţită de condiţii stricte.

Creditorii privaţi estimează că economia ucraineană, care s-a contractat cu 6,8% în 2014, are toate şansele să-şi revină rapid, fapt ce ar urma să le permită autorităţilor să ramburseze datoria.

Ministrul ucrainean de Finanţe, Natalie Jaresko, o americancă naturalizată recent, s-a deplasat personal săptămâna trecută la San Francisco pentru „fază finală“ a negocierilor, dar s-a întors fără să ajungă la un acord.

Ea a avertizat că, în lipsa unui acord, Ucraina ar putea introduce un moratoriu cu privire la plata datoriei.

FMI şi autorităţile de la Washington exercită presiuni asupra creditorilor pentru ca aceştia să accepte să ajute Kievul, dar parametrii unui compromis încă nu au fost stabiliţi.

În opinia Evgheniei Slepţova, de la institutul de cercetare Oxford Economics din Marea Britanie, o eventuală soluţie ar putea prevedea o ştergere cu 35% şi prelungirea cu opt ani a perioadei de rambursare a datoriei.

„Ucraina îşi va menţine presiunile asupra creditorilor pentru a obţine o ştergere cu cel puţin 25%“, a apreciat la rândul său Oleksandr Valcişen, economist-şef la Investment Capital Ukraine.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima