„Nu-i uitaţi pe ceilalţi!“', dincolo de criza din Ucraina există numeroase alte crize umanitare, atenţionează UNHCR

0
Publicat:

Europenii trebuie "să tragă învăţăminte" din primirea cu braţele deschise rezervată refugiaţilor ucraineni, pentru a-şi deschide uşile şi în faţa altor refugiaţi, într-un moment în care crizele umanitare se înmulţesc, a îndemnat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, într-un interviu pentru AFP, conform Agerpres.

Filippo Grandi: Pe lângă ucraineni, și alţi refugiaţi fug de asemenea de bombe FOTO onuitalia.com

"Nu-i uitaţi pe ceilalţi!", a implorat diplomatul italian miercuri, la Paris, unde a fost primit cu o zi înainte de preşedintele francez Emmanuel Macron, pentru a discuta despre răspunsurile umanitare la diverse conflicte ce generează deplasări de populaţii.

În această problemă, emisarul ONU afirmă că a primit o reacţie favorabilă din partea preşedintelui francez, "conştient" că efortul faţă de cei circa 100.000 de ucraineni sosiţi în Franţa începând din luna martie nu ar trebui să "penalizeze răspunsul umanitar la alte crize".

"Nu vreau să spun că trebuie să se ofere mai puţin ucrainenilor. Toată lumea înţelege de ce fug ei. Însă alţi refugiaţi fug de asemenea de bombe. Teroarea pe care o resimt ei, suferinţa pe care războiul o provoacă civililor, încălcările drepturilor omului au acelaşi impact în Ucraina, în Siria, în Yemen sau în altă parte", a apreciat Grandi, cerând "un efort suplimentar pentru alţii".

Aceste eforturi se materializează de asemenea prin "resursele care li se alocă", a continuat Înaltul Comisar. "Aceste resurse au fost prioritizate pentru criza ucraineană. Acum, ele trebuie recuperate" pentru alte zone de criză care au probleme în a obţine finanţările necesare unui răspuns umanitar, a spus el.

Protecţia temporară acordată de Uniunea Europeană (UE) persoanelor care fug din Ucraina, ospitalitatea europenilor, unanimitatea în jurul sosirii ucrainenilor, din toate acestea "trebuie trase învăţăminte", a subliniat Filippo Grandi. "S-a demonstrat că acest lucru poate fi făcut, atunci să-l facem", a îndemnat el.Iar ocaziile nu vor lipsi, potrivit lui Filippo Grandi, 65 de ani, reales recent la conducerea Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi şi care enumeră conflictele din ce în ce mai "complexe" şi "cu factori multipli", care generează milioane de refugiaţi, din Afganistan până în Cornul Africii, trecând prin Yemen.

"În Sahel, de exemplu, aveţi un amalgam de factori care îi determină pe oameni să fugă. Conflictele, desigur, uneori o matrice teroristă. Efectele urgenţei climatice, inegalităţile... Aceştia sunt refugiaţi care fug din cauze multiple, însă nu trebuie să ne lăsăm descurajaţi de această complexitate, trebuie să o abordăm prin amestec de acţiuni umanitare, de dezvoltare, de acţiune politică şi de apărare a drepturilor omului", a enumerat el.

Încălzirea climatică, ale cărei consecinţe se fac deja simţite "în manifestările sale cele mai extreme, precum inundaţiile din Pakistan" care au provocat zeci de milioane de strămutaţi, vine să "complice şi mai mult" situaţia atunci când aceste efecte se suprapun peste alţi factori.

"Ce îngrijorează este conexiunea între schimbarea climatică şi conflicte. Acest amestec de cauze va creşte fără îndoială populaţia strămutată", apreciază Înaltul Comisar al ONU.

Pentru aceste crize, la fel ca pentru cele care zguduie America de Sud sau minoritatea musulmană din Myanmar, rohinghya, "ne străduim să găsim resursele pentru a încheia anul şi sunt îngrijorat pentru anul viitor", a atenţionat Filippo Grandi.

La aceste probleme financiare se adaugă o "lipsă de soluţie politică" în Europa, şi-a exprimat regretul responsabilul ONU.

"Pentru cât timp se poate oferi găzduire, medicamente, produse de primă necesitate (pentru refugiaţi)? Trebuie să gândim dincolo de un termen scurt, însă crizele se eternizează şi soluţiile sunt greu de găsit dacă nu există un context politic favorabil" pentru primirea tuturor refugiaţilor, a continuat el, deplângând faptul că discuţia europeană asupra unui mecanism de solidaritate este "blocată".

Cu toate acestea, a reluat Filippo Grandi, criza europeană a permis spulberarea "mitului conform căruia Europa este plină, că ea nu mai poate primi pe nimeni, după cum s-a auzit adesea în ultimii ani".

"Faptul că nu a existat respingere" din partea populaţiilor europene, "în pofida masei enorme de persoane" sosite după invazia declanşată de Rusia în Ucraina, "trebuie să ne dea prilej de gândire", a îndemnat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi.

Atunci când populaţia occidentală, "despre care se vorbeşte în continuare ca fiind ostilă refugiaţilor, înţelege legătura între război, violenţa exilului şi fugă, îi este mult mai uşor să accepte că refugiaţii au nevoie de protecţie", a conchis Filippo Grandi.  

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG