„Mossadul ucrainean” este operațional, afirmă un oficial de rang înalt de la Kiev

0
Publicat:

„Mossadul ucrainean” este operațional, dar nu vizează ținte politice, a declarat Direcției Principale de Informații (GRU) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov.

Kirilo Budanov, șeful spionajului militar ucrainean FOTO EPA-EFE

Întrebat în cadrul unei emisiuni televizate despre „Mossadul ucrainean”, Budanov a spus că această echipă este operațională deja. Potrivit șefului spionajului militar ucrainean, unitatea respectivă nu vizează ținte politice.

La sfârșitul lunii aprilie, un consilier al ministrului de Interne al Ucrainei le-a transmis soldaților ruși care au comis atrocități în țara sa că vor fi vânați până la ultimul de către „Mossadul ucrainean”.

Oficialul ucrainean a făcut referire la modul în care serviciul secret al Israelului a vânat naziști după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Este o sarcină foarte importantă a Serviciului de Securitate, a Agenției Centrale de Informații, a Parchetului și a anchetatorilor Poliției Naționale. Pot spune cu încredere că vom cunoaște pe toată lumea după nume, inclusiv adresele lor, inclusiv o listă cu toate rudele, familiile lor, adresele apartamentelor, chiar și conturile bancare”, a declarat Zorian Șkiriak.

„Pământul va arde sub picioarele voastre”, i-a avertizat pe soldații ruși generalul ucrainean Mikola Malomuj.

Aceste declarații surveneau după masacrele descoperite în regiunea Kiev în urma retragerii soldaților ruși.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi