Video Mistreții, noua atracție a unei insule grecești. Animalele au devenit vedete pe TikTok

0
Publicat:

Pe insula Atokos din Marea Ionică, turiștii au fost surprinși de mistreți și porci sălbatici care au pus stăpânire pe plajă și înoată liniștiți printre oameni. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale.

Mistreții înotători au cucerit insula grecească Atokos FOTO: Sea Kayaking Kefalonia

Turiștii care ajung pe insula Atokos, aflată lângă Ithaca, pot trăi o experiență unică, înotând alături de porcii sălbatici care s-au adaptat perfect la mediul marin. Flotabilitatea lor naturală și instinctul de a vâsli îi ajută să traverseze ape destul de adânci, notează Greek Reporter.

Deși insula are doar 4,5 kilometri pătrați și este nelocuită, prezența porcilor a devenit o atracție pentru vizitatori. Filmulețele postate pe TikTok și alte rețele sociale au transformat Atokos, din Grecia, într-un loc faimos, iar turiștii vin pregătiți cu telefoanele pentru a surprinde momentul în care animalele intră în apă.

Misterul apariției lor

Nu se știe cu exactitate cum au ajuns porcii pe insulă. Atokos aparține administrativ de Ithaca și face parte din rețeaua Natura 2000, datorită biodiversității marine. Proprietatea este deținută de magnatul Panayiotis Tsakos, implicat în afaceri de shipping.

Până nu demult, singurele vietăți de pe insulă erau câteva capre îngrijite periodic de un cioban. În 2015, Atokos a fost scoasă la vânzare pentru 44 de milioane de euro, având potențial de dezvoltare turistică, însă statutul său protejat și prețul ridicat au făcut dificilă tranzacția.

Întâlniri neașteptate pe plajă

Dacă majoritatea vizitatorilor știu deja de porcii înotători și vin special pentru a-i vedea, nu toți turiștii sunt pregătiți pentru asemenea întâlniri. Vara aceasta, două tinere aflate pe plajă s-au speriat după ce au observat că erau urmărite în apă de un mistreț.

Specialiștii avertizează că, deși pot părea prietenoși, porcii sunt animale sălbatice și imprevizibile. Nu este o idee foarte bună ca oamenii să se apropie foarte mult de ei, pentru că ar putea reacționa violent dacă sunt deranjați, avertizează experții. Totodată, turiștii sunt sfătuiți să nu le ofere hrană.

Plaja Porcilor, atracție celebră în Bahamas

Deși pentru Europa apariția porcilor înotători pe Atokos este o noutate, în Bahamas există de ani buni o atracție similară. Plaja Porcilor, situată pe insula Exuma Cays, este renumită pentru colonia de porci sălbatici care se aruncă în apa turcoaz pentru a întâmpina bărcile pline cu turiști.

Nici în cazul Bahamas nu este clar cum au apărut animalele. Unele teorii spun că ar fi supraviețuit unui naufragiu, iar altele că au fost lăsate de marinari. Indiferent de poveste, porcii s-au adaptat și au transformat insula într-un magnet turistic.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție