Mircea Geoană: Discursul lui Putin demonstrează că războiul nu decurge conform planurilor Moscovei

0
Publicat:

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, scrie pe pagina sa de Facebook că la nivelul Alianței s-a luat în calcul scenariul în care retorica Kremlinului va escalada. „Rămânem calmi și continuăm să oferim sprijin Ucrainei”, a spus Geoană.

Mircea Geoană spune că NATO va susține în continuare Ucraina Foto: EPA-EFE

„Discursul președintelui Putin marchează, în mod clar, o escaladare a retoricii politice a Kremlinului, dar nu este o surpriză”, scrie Mircea Geoană.

La nivelul conducerii Alianței Nord-Atlantice, mai spune secretarul general adjunct al NATO, s-a luat în calcul acest scenariu „și suntem pe deplin pregătiți. De aceea, rămânem calmi și continuăm să oferim sprijin Ucrainei”.

Potrivit lui Geoană, discursul președintelui Putin „demonstrează, în primul rând, că războiul nu decurge conform planurilor Moscovei. Acesta a făcut o mare greșeală de calcul - a crezut că poate prelua controlul Ucrainei în câteva zile. Însă ofensiva rusă a fost oprită de forțele ucrainene și acum, de fapt, ucrainenii au reușit să elibereze parte din teritoriul pe care forțele ruse îl ocupaseră în primele luni ale războiului”.

Potrivit lui Geoană, pentru orice mobilizare care se va adăuga la numărul de trupe și forțe pe care Federația Rusă le are deja în teatru va fi nevoie de timp considerabil și de echipament. ”Iar din ceea ce am văzut până acum, trupele rusești sunt echipate modest, sunt deficitare în termeni de logistică militară, iar comanda și controlul adecvate sunt extrem de rudimentare, având rezultate slabe”, remarcă oficialul.

Retorica nucleară la care recurge președintele Putin este periculoasă și nesăbuită, apreciază Geoană: ”Știe foarte bine că un război nuclear nu trebuie purtat niciodată și nu poate fi câștigat și va avea consecințe fără precedent pentru Rusia. În consecință, NATO și-a sporit considerabil prezența, în special în partea de est a Alianței, pentru a elimina potențialul de erori sau neînțelegeri la Moscova”.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele