Mihailo Podoleak, replică pentru amiralul James Stavridis: Un conflict îngheţat între Ucraina şi Rusia va însemna un război sângeros mai târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO president.gov.ua

Un conflict îngheţat între Ucraina şi Rusia va însemna un război sângeros mai târziu, iar înfrângerea Moscovei este singura modalitate de a pune punctul pe i în această istorie, susţine Mihailo Podoleak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, într-o reacţie la o declaraţie făcută anterior de către fostul comandant al forţelor aliate în Europa, amiralul James Stavridis.

Războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei ar putea dura încă patru-şase luni şi ar putea să devină un conflict îngheţat după modelul Războiului din Coreea, declarase duminică Stavridis, conform Agerpres

Armata ucraineană opune o rezistenţă puternică în faţa ocupanţilor ruşi, iar planurile preşedintelui rus Vladimir Putin s-au dovedit a fi 'nu foarte eficiente', a declarat amiralul în rezervă într-un comentariu pentru Business Insider. 

El a menţionat că Putin a cucerit puţin teritoriu ucrainean faţă de ceea ce plănuia declanşând acest conflict, apreciind că situaţia din Ucraina se îndreaptă spre un sfârşit după modelul 'Războiului din Coreea', adică încheierea unui armistiţiu, stabilirea unei zone demilitarizate între cele două părţi, o ostilitate continuă, un fel de conflict îngheţat. 

'Vom vedea asta în patru-şase luni. Niciuna dintre părţi nu poate rezista mai mult', a apreciat fostul comandant al forţelor aliate în Europa. 

Într-un mesaj postat pe Twitter, Mihailo Podoleak scrie că Ucraina şi Rusia diferă ca dimensiuni geografice de cele două Corei. "Este vorba de două lucruri complet diferite, de un context diferit, de dimensiuni diferite", spune el. 

Orice îngheţare a conflictului va însemna că în viitor acesta poate reizbucni cu o intensitate şi mai mare, iar noul război va fi şi mai bine pregătit şi mult mai sângeros decât ceea ce petrece în aceste zile în Ucraina, avertizează Podoleak, citat de RBC.ua. 

De acea, în opinia sa, există o singură opţiune pentru a i se pune capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina şi de a restabili pacea: eliberarea teritoriilor ucrainene, înfrângerea Rusiei şi restabilirea securităţii în Europa. 

Războiul din Coreea a durat trei ani, din 1950 până în 1953, între Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Conflictul dintre cele două ţări s-a încheiat cu un armistiţiu şi crearea unei zone demilitarizate. Cu toate acestea, părţile beligerante nu au semnat vreun document oficiale de pace şi, prin urmare, în mod oficial, Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC- Coreea de Nord) şi Coreea de Sud sunt tehnic încă în război, aminteşte agenţia de presă citată.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
21 septembrie, ziua în care s-a născut Dem Rădulescu
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
„Înțepături” între profesori pe tema creșterii normei. „Cum fac învățătoarele cele două ore remediale?” vs „Câinele moare de drum lung”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla