Merz, la prima desfășurare a trupelor germane în altă țară, după al Doilea Război Mondial: „Putem face faţă ameninţării”

0
Publicat:

Cancelarul german Friedrich Merz a vizitat Lituania joi, 22, mai, pentru a marca prima desfăşurare permanentă a trupelor germane în străinătate de după al Doilea Război Mondial.

Friedrich Merz în Lituania/FOTO: X

În timp ce mulţimea flutura steaguri lituaniene, germane şi ucrainene, Friedrich Merz şi ministrul său al apărării, Boris Pistorius, au participat la o ceremonie de lansare a brigăzii blindate menite să protejeze flancul estic al NATO, scrie News.ro.

Noua unitate de luptă grea, brigada 45 de tancuri, va fi formată din 4.800 de soldaţi germani şi 200 de civili. Ea a fost anunţată ca răspuns la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în 2022 şi urmează să atingă capacitatea operaţională deplină până în 2027.

„Împreună cu partenerii noştri, suntem hotărâţi să apărăm teritoriul alianţei împotriva oricărei agresiuni. Securitatea aliaţilor noştri baltici este şi securitatea noastră”, a declarat cancelarul Merz.

Desfășurarea trupelor germane, fără precedent pentru Bundeswehr, are ca scop consolidarea apărării țărilor baltice, care se tem de un atac ruses.

În perspectiva summitului NATO de luna viitoare de la Haga, Merz a afirmat că alianţa trebuie „să consolideze în mod durabil capacităţile de apărare europene, iar industria noastră de apărare trebuie să-şi extindă capacităţile – trebuie să producă mai mult pentru Europa şi să producă mai mult în Europa”.

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, i-a mulţumit lui Merz pentru sprijinul acordat de Germania prin noua unitate de luptă, formată la cererea Lituaniei, care, cu cei 2,9 milioane de locuitori, se învecinează cu enclava rusă Kaliningrad şi cu Belarus, aliat al Moscovei.

Înţelegem ameninţarea şi credem că putem face faţă ameninţării împreună cu aliaţii noştri”, a spus Nauseda menţionând că Lituania intenţionează să atingă noul obiectiv NATO de a cheltui 5% din produsul intern brut pentru apărare până anul viitor.

Merz a declarat că Germania, ca cea mai mare economie a Europei, va atinge acelaşi nivel până în 2032, pe baza unui calcul de 3,5% din PIB pentru achiziţii militare şi 1,5% pentru infrastructura de importanţă militară, inclusiv drumuri, poduri şi porturi.

În timp ce guvernul de centru-stânga condus de Scholz a creat un fond special de 100 de miliarde de euro pentru achiziţionarea de echipamente de apărare şi a îndeplinit în cele din urmă angajamentul NATO de a aloca 2% din PIB pentru apărare, Merz a decis să elimine frâna constituţională a datoriei pentru a permite investiţii militare mult mai mari.

În primul său discurs important în faţa parlamentului, săptămâna trecută, Merz a promis că, după ani de neglijare, va construi „cea mai puternică armată convenţională” a Europei, în condiţiile în care Germania nu deţine arme nucleare proprii.

Întrebat despre informaţiile potrivit cărora Trump ar putea ordona o reducere a trupelor americane de pe continent, Merz a declarat joi că „nu are nicio indicaţie că SUA ar retrage trupele din Europa”.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani