Membrii grupurilor rasiste au aruncat cu banane spre ministrul de culoare din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cecile Kyenge, primul ministru de culoare din Italia. FOTO: Reuters

Primul ministru de culoare din Italia, care a fost recent subiectul unor atacuri verbale rasiste, a fost ţinta grupurilor de extremă dreapta care au aruncat cu coji de banane în ea, în timp ce ţinea un discurs, vineri.

Apariţia publică a ministrul Integrării Cecile Kyenge, care s-a născut în Republica Democratică Congo, a înfuriat activiştii grupurilor extremiste de dreapta. Ministra conduce în prezent o campanie de lobby pentru schimbarea legii imigraţiei, care ar putea ajuta străinii să capete cetăţenia italiană mai uşor, informează agenţia de ştiri Reuters.

Cu puţin timp înainte de incidentul petrecut vineri, membrii grupului radical Forza Nuova a adus mai multe manechine murdare de sânge fals la locul întâlnirii politicienilor cu electoratului italian, în oraşul Cervia din centrul ţării. Activiştii au protestat faţă de propunerea lui Kyenge de a acorda cetăţenia oricărei persoane care se naşte pe teritoriul Italiei.

Manechinele aveau înscrise pe ele sloganul grupării xenofobe Forza Nuova, „Imigraţia ucide”, folosit pentru a condamna crimele din Italia, comise de imigranţi.

Deşi resturile de banane nu au ajuns până la scena unde se afla ministra, aceasta a condamnat gestul printr-o postare pe Twitter, spunând că este un eveniment „trist” şi o risipă de hrană, având în vedere actuala criză economică ce afectează puternic Italia. „Curajul şi optimismul de a schimba lucrurile trebuie să domine deasupra celorlalte, de la nivelurile de jos până la instituţii”, a adăugat politicianul.

Odată cu numirea sa la conducerea Ministerului Integrării, în aprilie, Kyenge s-a confruntat adesea cu insulte şi declaraţii rasiste, chiar din partea unor colegi politicieni. La începutul acestei luni, un parlamentar membru al partidului anti-imigranţi Liga Nordului a asemănat-o cu un urangutan. Oficialul şi-a cerut scuze doar după ce a fost lovit de un val de critici. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor