Mediterana centrală rămâne cea mai aglomerată rută a migraţiei ilegale

0
Publicat:

Numărul de treceri ilegale ale frontierelor Uniunii Europene în primele 11 luni ale acestui an l-a depăşit deja pe cel înregistrat pe întreaga perioadă a anului trecut, ajungând la 355.300, a anunţat luni Agenţia europeană pentru frontiere şi garda de coastă (Frontex) într-un comunicat difuzat pe website-ul său.

Migrația ilegală crește vertiginos FOTO: Facebook/Frontex

Ruta vest-africană a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de treceri ilegale, care s-a dublat în acest an la peste 32.400. Această creştere fără precedent este cea mai mare de când Frontex a început să colecteze informaţii privind migraţia, în 2009, scrie Agerpres.

Angajamentul Frontex faţă de apărarea frontierelor UE rămâne ferm, cu aproape 2.600 de membri ai personalului angajaţi în diferite operaţiuni. Cel mai recent, agenţia Frontex a furnizat un număr suplimentar de 50 de ofiţeri pentru a sprijini Finlanda în gestionarea numărului neobişnuit de mare de sosiri la frontiera sa cu Rusia.

Mediterana centrală a rămas şi în 2023 cea mai aglomerată rută de migraţie, cu peste 152.200 de treceri ilegale raportate de autorităţile naţionale în primele 11 luni. Este cel mai mare total pe această rută din 2016 pentru primele 11 luni ale anului.

Totuşi, numărul de depistări lunare pe această rută a scăzut în noiembrie cu 24% faţă de luna precedentă, până la aproape 7.900.

Ruta est-mediteraneană a rămas de asemenea activă, înregistrându-se 52.600 de depistări, în creştere cu 50% faţă de primele 11 luni ale anului trecut.

În acest an, 2.511 de persoane au fost date dispărute în timp ce încercau să traverseze Mediterana către ţări din Uniunea Europeană, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (IOM).

În perioada ianuarie-noiembrie, ruta vest-balcanică a înregistrat cea mai mare scădere anuală (-28%) dintre principalele rute migratorii, până la 98.600 de treceri ilegale.

De la începutul anului până la 1 decembrie, au fost detectate aproximativ 58.300 de treceri ilegale peste Canalul Mânecii, în scădere cu 14% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Kelemen Hunor, despre încercările eșuate de reducere a pensiilor speciale: „Oamenii spun «domnule, atunci mai avem nevoie de Parlament?»”
Noi nume din Guvernul Republicii Moldova, anunță Alexandru Munteanu, candidatul la conducerea Executivului
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune