Mărturia unui soldat ucrainean despre iadul din prima linie: „Mulți cred că comandanții pur și simplu ne-au abandonat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un soldat ucrainean care a petrecut câteva săptămâni pe partea ocupată de ruși a râului Nipru a dezvăluit pentru BBC cu ce probleme se confruntă efectivele ucrainene în timp ce încearcă să mențină un cap de pod în jurul satului Krinki.

Câteva sute de soldați ucraineni au reușit să treacă râul Nipru, ca parte a contraofensivei începută în urmă cu șase luni, ajutați parțial de focul de artilerie al trupelor aflate pe părțile mai înalte ale malului drept.

Acesta a oferit o mărturie sinceră despre forțe neexperimentate trimise ca întăriri, un deficit de provizii esențiale și sentimentul de a fi fost abandonați de comandanți în timp ce se află sub focul constant al inamicului.

„Când am ajuns pe malul (estic), inamicul ne aştepta. Ruşii pe care am reuşit să îi capturăm au spus că forţele lor fuseseră avertizate de sosirea noastră, aşa că atunci când am ajuns acolo, ştiau exact unde să ne găsească. Au aruncat totul asupra noastră - artilerie, mortiere şi sisteme de aruncătoare de flăcări. Am crezut că nu voi mai scăpa cu viaţă”, a relatat el, povestind că și-a văzut camarazi dispărând în fluviu după ce bărcile lor au fost aruncate în aer și că le-a fost dificil să procure și să transporte cele necesare pentru a rezista - generatoare, combustibil, hrană - întrucât nu au fost alocate provizii pentru această zone și a existat așteptarea, care s-a dovedit nerealistă, ca rușii să fugă.

În contextul în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat această ofensivă, semnalând că o vede ca începutul a ceva mai mult, iar Statul Major a anunțat că ucrainenii își mențin pozițiile pe malul controlat de ruși, această mărturie scoate în evidență posibile rupturi între guvern și armată, notează  BBC.

„În fiecare zi am stat în pădure sub focul inamicului. Am fost prinși în capcană - drumurile și potecile sunt pline de mine. Rușii nu pot controla totul, dar dronele lor bâzâie constant în aer, gata să lovească de îndată ce percep mişcare”.

„Aprovizionarea era cea mai slabă verigă. Rușii ne-au monitorizat liniile de aprovizionare, așa că a devenit mai dificil – aveam o lipsă reală de apă potabilă, în ciuda livrărilor noastre cu barca și drona.”

„Am plătit o grămadă de lucruri din kitul nostru – cumpărând noi înșine generatoare și haine călduroase. Acum vin gerurile, lucrurile se vor înrăutăți – situația reală este trecută sub tăcere, așa că nimeni nu va schimba nimic”.

„Nimeni nu cunoaște obiectivele. Mulți cred că comandanții pur și simplu ne-au abandonat. Băieții cred că prezența noastră a avut mai mult o semnificație politică decât militară. Dar ne-am făcut treaba și nu am intrat în joc”, a dezvăluit soldatul ucrainean pentru BBC.

Pierderile

BBC Rusia  a stat de vorbă recent și cu soldați ruși care apără acel mal, iar aceștia au dezvăluit că a fost aproape sinucigaș să se transfere din alte părți ale frontului din sud întrucât au pierdut foarte mulți soldați în această luptă și nici nu au reușit să-i îndepărteze pe ucraineni de la acel cap de pod.

„Majoritatea pierderilor noastre au provenit din greșeli - cineva nu s-a urcat suficient de repede în acea tranșee; un altul s-a ascuns prost. Dacă cineva nu se mișcă repede, va fi imediat vizat din toate părțile.

„Dar, datorită medicilor noștri, dacă reușim să ducem un soldat rănit la ei- va fi salvat. Sunt niște titani, Dumnezei. Însă nu putem scoate rămășițele celor căzuți. E mult prea periculos.

„În același timp, dronele și rachetele noastre provoacă multe pierderi inamicului. Am luat prizonieri de război odată, dar unde să-i ținem, dacă nu avem cum să trecem râul nici măcar cu camarazii noștri răniți?”, a relatat soldatul.

Deficitul de soldați

Un motiv pentru care și această operațiune a devenit o bătălie de uzură ca și în alte părți ale frontului este deficitul de trupe pe care Ucraina mai mult decât Rusia se chinuie să le adune.

"Mai multe brigăzi ar fi trebuit să fie postate aici, nu companii individuale - pur și simplu nu avem suficienți oameni.

"Sunt mulți băieți tineri printre noi. Avem nevoie de oameni, dar de oameni pregătiți, nu de cei proaspăt instruiți pe care îi avem acum acolo. Sunt băieți care au petrecut doar trei săptămâni în pregătire, și care au reușit să tragă doar de câteva ori.

"Este un coșmar. Cu un an în urmă, nu aș fi spus asta, dar acum, regret, dar m-am săturat.

"Toți cei care au vrut să se ofere voluntari pentru război au venit cu mult timp în urmă - acum este prea greu să tentezi oamenii cu bani. Acum vin cei care nu au reușit să scape de recrutare. O să râdeți, dar unii dintre pușcașii noștri nu știu nici măcar să înoate."

Satul Krinki unde s-au instalat ucrainenii a fost transformat în moloz.

Șenzația de ușurare a fost palpabilă atunci când orașul Herson și zone întinse din regiunea Harkov au fost eliberate în urmă cu un an, dar scenele de atunci încă nu au putut fi replicate.

În schimb, victoriile Ucrainei sunt contabilizate acum în mici parcele de terenuri devastate și abandonate.

Asta face ca argumentul lui Zelenski pentru un ajutor militar occidental pe termen lung să fie mai greu de vândut politic. Indiferent de circumstanțele politice, soldatul anonim își va relua lupta în curând.

„Am fost scos după ce am fost lovit de o mină, dar unul dintre colegii mei nu a supraviețuit - tot ce a rămas din el a fost casca.

„Simt că am scăpat din iad, dar pentru cei care ne-au înlocuit data trecută a fost cu mult mai rău.

Următoarea rotație este programată. În curând va fi momentul să traversez din nou râul”. 

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €