Marea Britanie: Boris Johnson anunţă noi restricţii în vederea stopării răspândirii Covid-19 pentru următoarele trei săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat noi restricţii în vederea stopării răspândirii Covid-19, el subliniind că pandemia de coronavirus este cea mai mare ameninţare cu care s-a confruntat Marea Britanie în ultimele decenii. Măsurile sunt valabile pentru următoarele trei săptămâni şi scopul de a opri răspândirea noului coronavirus care a provocat mai mult de 300 de decese în ţară.

Începând de luni seară, cetăţenii vor putea ieşi din casă doar pentru cumpărături absolut necesare, din motive medicale şi pentru a merge la muncă doar dacă este „absolut necesar".

Oamenii au fost avertizaţi să nu se întâlnească cu prieteni sau membri ai familiei cu care nu locuiesc. Poliţia va avea misiunea de a pune în aplicare aceste dispoziţii, de a dispersa adunările şi îi va putea sancţiona cu amenzi pe cei care se opun măsurilor.

Magazinele care nu vând produse esenţiale vor fi închise, la fel ca şi librăriile, locurile de joacă, lăcaşurile de cult şi sălile de fitness.

Toate adunările cu mai mult de două persoane, excluzând familiile, sunt interzise, inclusiv nunţile şi botezurile.

Premierul spus că aceste restricţii se află sub o „revizuire constantă" şi sunt valabile pentru următoarele trei săptămâni.

„Începând din această seară, trebuie să dau poporului englez o instrucţiune foarte simplă - staţi acasă", a declarat Johnson.

Tot luni, guvernul britanic a anunţat că va prelua, temporar, controlul asupra liniilor feroviare. Potrivit unui comunicat, măsura vizează evitarea falimentului operatorilor feroviari privaţi, în contextul pandemiei.

În Regatul Unit, noul coronavirus a provocat 335 de decese şi a contaminat oficial 6.650 de persoane, potrivit unui bilanţ oficial publicat luni, care arată o creştere semnificativă a numărului de cazuri în ultimele zile.

Criticat iniţial pentru răspunsul la pandemia de COVID-19, guvernul lui Boris Johnson şi-a înăsprit treptat măsurile săptămâna trecută, cerând publicului să evite întâlnirile neesenţiale, închizând şcolile, apoi barurile, restaurantele, sălile de cinema şi pe cele de gimnastică.

Executivul a fost nevoit să revină cu noi măsuri mai drastice după ce britanicii au ieşit cu miile în parcuri şi la malul mării în cursul weekendului. Pentru românii care activează pe piaţa serviciilor din Londra acest lucru ar putea fi o problemă.

Mesajul premierului în care explică de ce sunt necesare măsurile şi care sunt acestea:

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul