Liberalul proeuropean Donald Tusk a primit votul de încredere al parlamentului polonez pentru postul de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalul Donald Tusk a primit votul de încredere al parlamentului de la Varșovia, devenind noul prim-ministru al Poloniei, după opt ani de guvernare a conservatorilor din Partidul Lege şi Justiţie (PiS), transmite Reuters, conform Agerpres.

Donald Tusk a fost ales prim-ministru al Poloniei Foto: Profimedia

Din cei 460 de deputaţi ai Seimului, camera inferioară a legislativului polonez, 248 au votat pentru Tusk şi 211 au votat împotrivă. Mai devreme Seimul a respins guvernul minoritar al guvernului conservator în exerciţiu Mateusz Morawiecki.

Două decrete simultane ale oficialilor, menite să complice dezideratele viitorului guvern pro-european

În acest timp, două hotărâri emise în aceeaşi zi de Tribunalul Constituţional polonez ameninţă să complice planurile viitorului guvern pro-european al lui Donald Tusk de anulare a măsurilor judiciare decise de guvernul conservator ce au condus la blocarea de către Comisia Europeană a fondurilor ce revin Poloniei în planul de relansare post-pandemie.

Astfel, Tribunalul Constituţional de la Varşovia a considerat neconstituţională o "amendă" de un milion de euro pe zi pe care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a impus-o Poloniei pentru neaplicarea unei decizii a CJUE asupra noului regim disciplinar al judecătorilor polonezi, amendă, redusă între timp la jumătate, din care guvernul de la Varşovia nu a plătit nimic.

În urma tratativelor cu Bruxellesul, guvernul de la Varşovia a acceptat să dizolve noua cameră disciplinară pentru judecători, instituţia ce făcea obiectul controverselor în cazul înaintat CJUE de către Comisia Europeană. Respectiva cameră disciplinară a fost înlocuită cu un nou organism, decizie trimisă Tribunalului Constituţional spre validare, dar această instanţă a tot amânat-o, pronunţându-se abia luni, iar decizia a fost de respingere.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant