Legea în favoarea eutanasiei, adoptată pentru a treia oară de către Parlamentul de la Lisabona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul portughez a adoptat, vineri, pentru a treia oară, o lege în favoarea eutanasiei, text ce va fi supus spre promulgare preşedintelui conservator Marcelo Rebelo de Sousa, relatează AFP.

Textul votat, vineri, este cela de-al treilea în favoarea eutanasiei. Foto: Shutterstock

  Proiectul de lege a fost aprobat datorită mai ales voturilor Partidului Socialist, care dispune de majoritatea absolută în parlament, şi ale câtorva deputaţi din opoziţie.

 Textul votat, vineri, este cela de-al treilea în favoarea eutanasiei adoptat de legislativul portughez, scrie Agerpres.

Şeful statului poate fie să promulge legea, fie să o spună spre examinare Curţii Constituţionale, fie să i se împotrivească prin veto, aşa cum a procedat deja de două ori în trecut. 

Preşedintele a afirmat, joi seară, că are de gând să se pronunţe destul de rapid, „cu siguranţă până la Crăciun”. 

Subiectul eutanasiei a traversat mai multe legislaturi în ultimii ani. 

După ce anterioara lege pe acest subiect a fost adoptată în luna ianuarie a anului 2021, apoi înaintată preşedintelui spre promulgare, Marcelo Rebelo de Sousa, un catolic fervent, a înștiințat Curtea Constituţională, care a solicitat câteva amendamente.

Preşedintele s-a împotrivit apoi prin veto intrării în vigoare a legii. Preşedintele şi-a explicat atunci hotărârea printr-o „problemă de redactare” a textului, care, conform lui, cuprindea definiţii prea vagi. 

Parlamentul ar fi putut să depăşească acest obstacol revotând acelaşi text, însă, înainte ca procesul legislativ să fie finalizat, Camera Deputaţilor a fost dizolvată în vederea alegerilor legislative din luna ianuarie a anului 2022.

 Belgia şi Olanda au fost primele două țări europene care, acum 20 de ani, au autorizat eutanasia, urmate între timp şi de alte ţări din Europa. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”