Inundaţii pe insula Mallorca după precipitaţii record. Nicio persoană nu a fost rănită de fenomenele extreme

0
Publicat:

Furtuni puternice au provocat precipitaţii record în sud-vestul insulei mediteraneene spaniole Mallorca, apele inundând străzi şi case, conform serviciului de meteorologie AEMET, transmite miercuri agenţia DPA, citată de Agerpres.

Spania a fost lovită de fenomene meteo extreme și în urmă cu 2 săptămâni FOTO EPA EFE

  În partea de nord a capitalei Palma de Mallorca, peste 100 de ml de ploaie au căzut în 24 de ore de marţi până miercuri. Cantităţi de până la 104 milimetri au fost măsurate la Universitatea Insulelor Baleare şi chiar de 119 milimetri în regiunea Secar de la Real. Aceasta a fost cea mai mare cantitate de precipitaţii măsurată vreodată la cele două staţii.

Pompierii locali au fost nevoiţi să pompeze apă din numeroase subsoluri şi garaje. Persoane aflate într-o maşină au fost salvate în urma unei intervenţii de urgenţă, în timp ce în altă zonă un acoperiş s-a prăbuşit.

Media au difuzat informaţii despre ambuteiaje provocate de intemperii, în timp ce numeroase pâraie s-au transformat în râuri. Nicio persoană nu a fost rănită, iar situaţia din Mallorca şi din celelalte insule din arhipelagul Baleare afectate de furtuni s-a îmbunătăţit.

AEMET ridicat miercuri după-amiază codul portocaliu de vreme severă .Un cod galben de intemperii este în continuare valabil pentru nordul regiunii Catalonia din Spania.   

Dezastru în Spania în urma ploilor torențiale care s-au abătut asupra țării 

Drumuri blocate, oraşe izolate şi o populaţie sfătuită să rămână în locuinţe: ploi torenţiale s-au abătut asupra unei mari părţi a Spaniei la începutul lunii septembrie 2023, inclusiv asupra arhipelagului Baleare, în cadrul unui episod meteorologic care va continua să se manifeste şi în cursul zilei de luni, informează AFP.

Este vorba despre un fenomen bine-cunoscut în Spania, denumit „Dana" (acronim în limba spaniolă pentru „depresiune izolată de niveluri înalte"), care generează, potrivit Agenţiei naţionale de meteorologie (Aemet), „precipitaţii persistente şi generalizate, iar pe plan local puternice sau foarte puternice, însoţite de furtuni, pe întregul teritoriu cu excepţia insulelor Canare".

Potrivit Ministerului de Interne, care a emis o avertizare pentru mare parte a teritoriului spaniol, precipitaţiile ar putea să ajungă la 120 de litri/m3 în 24 de ore sau chiar în doar 12 ore pe plan local, scrie Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC