HIMARS, efect devastator în rândul rușilor: Ucraina a lovit peste 400 de ținte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a lovit peste 400 de ţinte ruseşti cu sistemele de rachete HIMARS furnizate de SUA, a declarat joi, la baza aeriană Ramstein din Germania, şeful statului major interarme al SUA, generalul Mark Milley, relatează Reuters, potrivit Agerpres

Sistemele de rachete HIMARS au fost furnizate de SUA. FOTO: Profimedia

„Vedem câştiguri reale şi măsurabile în Ucraina în urma utilizării acestor sisteme. De exemplu, ucrainenii au lovit peste 400 de ţinte cu HIMARS şi au avut un efect devastator”, le-a spus el jurnaliştilor la baza aeriană din sudul Germaniei, după o întâlnire cu zeci de miniştri ai apărării din state aliate SUA în cadrul căreia a discutat despre sprijinul care poate fi acordat Kievului pe termen lung pentru a contracara invazia rusă.

Progresul contraofensivei ucrainene împotriva trupelor ruseşti este „regulat”, şi-a exprimat satisfacţia şeful statului major american interarme. „Nu cred că s-au întins prea mult”, a adăugat gen. Mark Milley.

El a avertizat totuşi că este „încă prea devreme” pentru a evalua cu claritate situaţia din teren.

Ajutorul militar american îi va permite Kievului să-şi recucerească teritoriile, susţine preşedintele ucrainean Zelenski

Preşedintele ucrainean i-a mulţumit joi, la Kiev, secretarului de stat american pentru un nou ajutor militar al SUA, dând asigurări că acesta va permite recucerirea „teritoriilor noastre” ocupate de Rusia, informează AFP.

„Acestea sunt semnale foarte importante, pentru noi este vorba de garanţia că vom putea recuceri teritoriile noastre, pământurile noastre”, a declarat Volodimir Zelenski primindu-l pe secretarul de stat american Antony Blinken într-un moment în care armata ucraineană revendică succese pe mai multe fronturi în faţa forţelor ruse.

Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit joi într-o vizită surpriză în Ucraina, prilej cu care a anunţat o nouă tranşă de ajutor, în valoare de 2,8 miliarde de dolari, pentru Ucraina şi vecinii săi pentru a putea face faţă Rusiei.

După ce a discutat cu preşedintele ucrainean Zelenski şi cu ministrul ucrainean al afacerilor externe Dmitro Kuleba, secretarul de stat american a promis că sprijinul SUA va dura „până când agresiunea (rusă) va înceta şi Ucraina va fi pe deplin suverană”.

„Ceea ce vedem noi este preţul pe care Rusia îl are de plătit, care este deja extraordinar şi care va fi tot mai greu”, a subliniat Blinken.

Şeful Departamentului de Stat a sosit în Ucraina în secret, aceasta fiind a doua sa deplasare la Kiev de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie.

Noua tranşă de ajutor din partea Washingtonului este compusă din 675 milioane de dolari asistenţă directă sub formă de livrări de arme şi muniţii către Kiev şi împrumuturi şi subvenţii de două miliarde de dolari pentru achiziţionarea de armament american pentru Ucraina şi 18 dintre vecinii săi.

Printre aceste ţări eligibile figurează Georgia şi Republica Moldova, care au pe teritoriul lor zone controlate de separatişti proruşi, precum şi ţările baltice şi Bosnia, unde tensiunile se amplifică, alimentate de unii lideri sârbi.

Livrările de arme occidentale au permis forţelor ucrainene să oprească înaintarea forţelor ruse, lovind liniile lor logistice, iar săptămâna trecută să lanseze o contraofensivă amplă în sudul şi nord-estul ţării.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine