Greșelile Uniunii Europene care pot deschide calea Rusiei spre Balcani. Avertismentul unui expert

Situația pare tot mai complicată în Balcani, unde propaganda rusească profită că state precum Macedonia de Nord bat la porțile UE de 17 ani. Politologul Veronica Anghel spune că Bruxellesul ar trebui să dea mai multă importanță țărilor din zonă.

Opt state sunt țări candidate la integrarea în UE. Albania, Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia și Ucraina își doresc să devină parte a Uniunii Europene.

Dintre acestea, Turcia a început negocierile încă din 2005, dar pare departe de a-și fi atins scopul. La fel, Macedonia de Nord bate la porțile Bruxellesului de 17 ani, dar fără succes. În tot acest peisaj se insinuează Federația Rusă, care are o influență tot mai importantă în țări ca Serbia.

Diplomația promisiunilor încălcate

Profesor la Universitatea Johns Hopkins și cercetător la Institutul European din Florența, Veronica Anghel are ca specializări analiza de risc, politica de partid în Europa post-comunistă, integrarea europeană şi sistemele democratice.

Politologul Veronica Anghel remarcă faptul că, la doar cinci luni de la a doua invazie a Rusiei în Ucraina, Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord. A durat opt și, respectiv, 17 ani de la momentul în care cele două state din Balcanii de Vest au primit statutul de candidat.

Consiliul European a acordat chiar statutul de candidat Bosniei și Herțegovina. Aceste decizii au fost luate după ce țările din Balcanii de Vest și-au exprimat ele însele frustrarea față de faptul că Ucraina, devastată de război, și Moldova, amenințată militar, au primit statutul de țări candidate înaintea lor, la doar trei săptămâni după invazia din 24 februarie.

„Dar aceste mișcări ale UE nu sunt automat o veste bună pentru Balcanii de Vest. UE nu a reușit să umple această conversație cu un conținut politic sau tehnic care să țină cont de anii de diplomație a promisiunilor încălcate față de aceste țări. Aceste promisiuni neîndeplinite au dus la pierderea credibilității procesului de extindere. În loc să regândească ceea ce înseamnă extinderea în acest context, atât UE, cât și țările din Balcanii de Vest au sfârșit prin a se reangaja în același tip de negocieri formale de aderare care au fost purtate în trecut, așteptând un rezultat diferit. Să faci același lucru în continuu așteptând un altfel rezultat nu poate decât să se încheie în frustrare”, explică Veronica Anghel.

În opinia sa, lipsa de adaptabilitate este posibil să provoace mai mult rău decât bine unei regiuni care se luptă deja cu forțele antieuropene și antidemocratice din interior și din exterior. Politica de extindere este mai mult o strategie de stabilizare a granițelor decât o cursă cu obstacole și scop precis, mai spune experta.

„UE folosește extinderea ca parte a trusei sale de politică de securitate. Asta redefinește modul în care ar trebui să înțelegem obiectivul principal pe care UE îl asociază cu acest proces. Reactivarea politicii de extinderii reconfirmă principala sa utilitate ca mecanism de stabilizare a frontierelor și de consolidare a păcii. Nu este, așa cum am crede, o cursă cu obstacole la capătul căreia se află statutul de membru. Ca urmare, perspectiva aderării la UE este mai puțin sinceră, în ciuda faptului că retorică de extindere a UE este construită în jurul credibilității”, arată specialista. 

Nevoia de reformă în UE

Veronica Anghel consideră că Uniunea Europeană are nevoie de anumite transformări. Despre necesitatea reformei în UE au vorbit până acum experți importanți și politicieni de prim rang, iar cel mai bun exemplu este președintele Franței, Emmanuel Macron.

Anghel vorbește însă de transformări importante dintr-o altă perspectivă.

„Odată ce acceptăm că obiectivele de securitate reprezintă principala prioritate a procesului de extindere, apare o întrebare importantă: este necesară extinderea efectivă a calității de membru țărilor din Balcanii de Vest pentru a atinge aceste obiective? Oricare ar fi răspunsul la această întrebare, UE trebuie să treacă prin transformări structurale importante și să renunțe la propria retorică populistă dăunătoare. O cale realistă pentru relațiile dintre UE și Balcanii de Vest necesită dezvoltarea unor relații personalizate cu țările candidate, care să nu subsumeze toate progresele la ideea de statut de membru. În caz contrar, orice progres raportat de statele candidate va sfârși prin a se transforma în frustrare”, mai spune ea.

Nu există extindere cu orice preț

Apartenența la UE nu a fost întotdeauna o recompensă pentru „bună purtare”, amintește politologul. În cazul extinderii către est din 2004/2007/2013, UE a inclus state în curs de democratizare, chiar dacă acestea nu îndeplineau total principiile de bază ale UE. Atunci, liderii Uniunii Europene au considerat că riscurile asociate deciziei de a include noile democrații în consolidare din Est sunt acceptabile.

Pentru ca țările din Balcanii de Vest să primească statutul de membru al UE, Bruxellesul ar trebui să adopte o strategie de extindere cu orice preț. Diferența este că, de data aceasta, UE este convinsă că aceste costuri ar fi prea mari: pentru UE, pentru statele membre și pentru autoritățile locale din statele candidate însărcinate cu consolidarea capacităților.

„Această reticență devine evidență odată ce analizăm unele dintre opțiunile alternative prezentate de statele membre ale UE, cum ar fi inițiativa franceză pentru o Comunitate Politică Europeană sau documentul neoficial austriac din 2022 privind integrarea în etape. Extinderea, înțeleasă în termeni tradiționali, nu ocupă un loc important pe agenda UE. Dar securitatea frontierelor sale da. Această dilemă este acum o parte constitutivă a strategiilor de bază ale UE în materie de securitate și apărare. Este, de asemenea, sursa unei mari confuzii în strategia sa față de membrii aspiranți”, subliniază Veronica Anghel.

Ce face UE

Uniunea Europeană a recunoscut problema sa de credibilitate în mai multe documente, de la strategia de extindere din 2018 față de Balcanii de Vest, la „nouă metodologie de extindere” din 2020, până la ultimul summit UE-Balcanii de Vest care a avut loc la Tirana în 2022.

De asemenea, Veronica Anghel amintește și că, în 2018, UE a considerat că perspectiva aderării regiunii este „în interesul politic, de securitate și economic propriu-zis al Uniunii”. Este o investiție geostrategică într-o Europă stabilă, puternică și unită, bazată pe valori comune.

În același document, extinderea UE este descrisă în continuare că fiind „o investiție în securitatea, creșterea economică și influența UE și în capacitatea acesteia de a-și proteja cetățenii.”

Nevoile de securitate determină UE să devină un actor geopolitic. Astfel de documente arată că faptul de a avea Balcanii de Vest „înăuntru” ar consolida securitatea UE.

Dar nu toate documentele UE împărtășesc aceeași viziune, avertizează Anghel.

„În Busola strategică a UE pentru securitate și apărare, Balcanii de Vest sunt definiți că parteneri externi, cu care ar trebui dezvoltate parteneriate adaptate, alături de „vecinătatea noastră estică și sudică, Africa, Asia și America Latină”. Poate UE să construiască în același timp o strategie de securitate în jurul ideii de a avea Balcanii de Vest atât înăuntru cât și în afară?”, se întreabă ea retoric.

În timp ce UE ar putea ajunge să decidă că extinderea apartenenței efective nu este necesară pentru a-și atinge obiectivele de securitate, îmbunătățirea poziției sale în Balcanii de Vest și creșterea legăturilor sale politice și economice cu țările din regiune este. Confuzia strategică actuală nu este de natură să contribuie la definirea unor relații semnificative.

Ce ar trebui să facă UE

În opinia româncei, țările candidate trebuie să fie implicate în procesul decizional al UE încă din timpul negocierilor de aderare.

„Această este abordarea de „includere treptată” - phasing-in, un termen împrumutat din studiile de dezvoltare care sugerează că funcționalitățile unui nou sistem sunt introduse într-o anumită succesiune, înlocuind doar treptat vechile sisteme și metodologii.

Această nouă abordare de „includere treptată” pentru țările candidate ar trebui să includă perspectiva participării acestora la elaborarea legislației UE.

În această lume alternativă, o țară precum Macedonia de Nord nu ar trebui să treacă de ultimele obstacole ale aderării depline pentru a participa la procesul decizional al UE în toate celelalte capitole <închise provizoriu>.

Faptul că țările candidate sunt deja implicate în restructurarea diferitelor domenii de politică din UE înainte de o aderare cu drepturi depline incertă, ar recâștiga o parte din credibilitatea pierdută de acest proces”, subliniază Veronica Anghel.

O implicare densă a țărilor candidate în procesul de aderare este inevitabilă pentru că UE să își atingă obiectivele de securitate.

Dar aderarea nu este neapărat un obiectiv, ci un proces - nu doar pentru țările candidate, ci și pentru UE. Ceea ce rămâne constant este că, în termeni de securitate, statele din Balcanii de Vest trebuie să fie în interior pentru că UE să își îndeplinească obiectivele.

Concluzia expertului

Veronica Anghel mai spune că Uniunea Europeană nu va urmări o strategie de extindere cu orice preț. Factorii de decizie politică ai UE consideră că aceste costuri ar fi prea mari.

Oricât de bine intenționat ar fi, un angajament retoric față de procesul de extindere a UE ca o cursă cu obstacole către o aderare deplină ascunde limitările acestui proces.

Anghel mai arată că este puțin probabil ca UE să extindă statutul de membru cu drepturi depline unor state care nu reușesc să atingă un ideal de stabilitate politică și economică și care nu pot prezența dovezi ale unei democrații aproape perfecte și ale unei economii stabile. Altfel ar sta lucrurile în cazul altor țări, care îndeplinesc toate aceste cerințe.

„Norvegia, Elveția, Islanda ar fi binevenite, țările din Balcanii de Vest nu prea. Acest lucru nu înseamnă să negăm natură urgentă a imperativului de securitate sau să sugerăm că țările candidate însele nu se pot schimba. Mai degrabă, ideea este că impactul unei alte extinderi pe scară largă asupra Uniunii Europene însăși este prea costisitor pentru a fi acceptat cu ușurință de către Consiliul European. În absența credibilității aderării ca obiectiv final, acesta nu este un echilibru sustenabil. Costurile unei abordări de includere treptată a statelor candidate merită să fie luate în considerare”, este concluzia Veronicăi Anghel.