Greșeala făcută de un pilot British Airways a stârnit panică și i-a adus suspendarea: regula antiterorism încălcată

0
0
Publicat:

Un pilot al companiei British Airways a fost suspendat după ce ar fi încălcat regulile antiterorism în timpul unui zbor.

Pilotul British Airways a fost suspendat FOTO Arhivă

Căpitanul ar fi dorit ca familia sa, aflată printre pasagerii cursei de la Heathrow la New York, să-l vadă manevrând comenzile, așa că pilotul a lăsat ușa deschisă de la cabină, potrivit unor surse, citate de The Sun.

Gestul său i-a alarmat pe ceilalți călători, iar după ce echipajul l-a raportat, acesta a fost consemnat la sol. Drept urmare, zborul de întoarcere BA174, programat să ajungă la Londra vineri trecută, a fost anulat, provocând perturbări pentru sute de pasageri care urmau să călătorească cu Boeing 777-300.

Autoritatea Aviației Civile a declanșat o anchetă urgentă privind breșa de securitate.

O sursă a declarat: „Echipajul și pasagerii au observat imediat că ușa cabinei era deschisă și au vrut să știe ce se întâmplă. Situația i-a făcut pe oameni extrem de neliniștiți.

Ușa a rămas larg deschisă o perioadă semnificativă — suficient cât să provoace îngrijorare și comentarii. Colegii de la BA au fost atât de alarmați, încât pilotul a fost raportat în SUA, iar conducerea a fost nevoită să-l suspende.”

De la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, când avioane de pasageri americane au fost deturnate și prăbușite în zgârie-norii din New York, securitatea a fost întărită, iar ușile cabinei sunt permanent încuiate.

Surse din cadrul BA au precizat că suspendarea pilotului este în conformitate cu politica companiei. Acesta a revenit deja la zbor, întrucât nu a fost identificată nicio amenințare la adresa securității.

British Airways a transmis: „Siguranța și securitatea sunt prioritatea noastră absolută.”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă