Grecia, devastată de furtuna Daniel. Ploi de proporții biblice: s-au înregistrat 754 l/mp în 24 de ore

0
Publicat:

Furtuna Daniel a adus ploi torenţiale în vestul şi centrul Greciei, inundând case şi transformând drumurile în râuri. Mașinile au fost purtate de torent în mare, în centrul Greciei, în timp ce serviciile de urgență au emis avertismente oamenilor să nu părăsească locuințele.

Autoritățile au anunțat s-a înregistrat un nou record de precipitații căzute în 24 h, de 754 litri/mp, la stația Zagora Pelion din Grecia. În Magnesia s-au înregistrat peste 400 litri/mp în 30 ore.

Ploile care au început să cadă de luni seară au provocat cel puțin un deces în Grecia, o țară deja grav afectată de incendii devastatoare în vara acestui an, relatează Sky News.

Inundaţiile au făcut ravagii în Grecia FOTO Profimedia

Avertizări de intemperii severe sunt valabile, până mâine, în multe regiuni din Grecia. Furtuna Daniel afectează vestul și centrul țării.

Serviciile de urgență primesc mii de apeluri cu case inundate, iar un bărbat a murit în apropiere de orașul Volos, după ce un zid s-a prăbușit peste el. Este alertă cod roșu în această regiune, dar și în unele insule din Marea Egee.

Aseară, furtuna a lovit insula Eubeea, de lângă Atena, unde a provocat alunecări de teren, iar în Peloponez au fost afectate terenuri și culturi.

Pe de altă parte, niciun focar de incendiu nu mai este activ în Parcul Național Dadia, unde focul ardea de mai mult de două săptămâni.

Numeroși turiști români sunt blocați pe insula Skiathos

În Grecia, poliția a interzis circulația în orașul central Volos, în regiunea muntoasă Pelion din apropiere și pe insula Skiathos, o stațiune turistică, în timp ce ploile record au provocat cel puțin un deces, torenții de până la brâu măturau mașinile.

Numeroși turiști români sunt blocați pe insula Skiathos din cauză că feriboturile nu funcționează. Alți 300 de oameni așteaptă un zbor pe aeroportul din această insulă.

Departamentul de pompieri a declarat că cinci persoane au fost date dispărute, posibil să fi fost măturate de ape.

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a pus atât incendiile, cât și furtunile pe seama schimbărilor climatice, recunoscând totodată că guvernul său de centru-dreapta "în mod clar nu a gestionat lucrurile atât de bine pe cât ne-am fi dorit" în ceea ce privește incendiile de vegetație.

"Mi-e teamă că verile, așa cum le știam, vor înceta să mai existe și de acum înainte verile care vor urma vor fi probabil tot mai dificile", a declarat el marți.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat