Șefii de stat, fără avioane private la funeraliile reginei Elisabeta. Deplasarea la Westminster Abbey, cu autocarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderilor mondiali care se vor deplasa la Londra pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a li s-a cerut să facă deplasarea cu zboruri comerciale şi li s-a interzis să folosească elicoptere, informează politico.com, care susţine că a obţinut documente în care sunt precizate regulile stricte de protocol pentru demnitarii străini.

Cortegiu funerar al Reginei Elisabeta FOTO Getty Images

La funeralii pot veni doar şefii de stat şi soţiile sau partenerele lor. Va fi atât de mare aglomeraţia în Westminster Abbey încât ar fi imposibil să participe mai mult de două persoane (demnitarul şi soţia sa) din fiecare ţară, menţionează politico.com. Şefii de stat care nu pot fi prezenţi pot alege pe altcineva ca reprezentant oficial, de exemplu pe premier sau pe un ministru, potrivit News.ro

Şefii de stat şi partenerele lor vor face deplasarea la Westminster Abbey, în ziua funeraliilor, cu autocare escortate, dintr-un loc în vestul Londrei, unde vor fi nevoiţi să îşi lase propriile vehicule din motive legate de securitate şi din cauza restricţiilor.

În ceea ce priveşte sosirea în Anglia, liderilor li se recomandă să folosească zboruri comerciale, ei fiind avertizaţi că aeroportul Heathrow nu va fi disponibil pentru zboruri private. Liderii care insistă să facă deplasarea cu avioane private vor fi nevoiţi să se orienteze către alte aeroporturi din zonă. Transferul cu elicopterul între diverse destinaţii sau între aeroport şi alte locuri este interzis, din cauza numărului mare de zboruri din perioada respectivă.

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat