Franţa: impozit de 75% din profit pentru companii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Taxa pe bogăţie” a fost una dintre principalele promisiuni electorale ale preşedintelui socialist Francois Hollande

Guvernanţii de la Paris au reluat propunerea de a impune o cotă de impozitare de 75%, însă aceasta nu se va mai aplica indivizilor care câştigă mai mult de un milion de euro pe an, ci companiilor ale căror fonduri de salarii ating în doi ani consecutivi valoarea de un milion de euro.

După ce Consiliul Constituţional al Franţei a respins propunerea guvernanţilor de a impozita cu 75% veniturile persoanelor care câştigă mai mult de un million de euro într-un an, Executivul de la Paris a găsit o nouă formulă pentru „taxa pe bogăţie”. 

Aceasta se va aplica la aceeaşi cotă, dar pentru profitul fiecărei companii care, în doi ani consecutivi, plăteşte salarii în valoare totală de un milion de euro, potrivit AFP. 

Consiliul Constituţional al Franţei a respins printr-o decizie publicată în decembrie majorarea la 75% a impozitului pe venit pentru persoanele cu câştiguri anuale mai ridicate de un milion de euro, măsură care a fost una dintre principalele promisiuni pe baza căreia actualul preşedinte Francois Hollande a câştigat cursa electorală în faţa fostului şef de la Palatul Élysée, Nicolas Sarkozy.

Noua cotă a impozitului, care l-a determinat pe actorul Gerard Depardieu să renunţe la cetăţenia franceză cu mare scandal, urma să intre în vigoare de la începutul anului viitor şi a stârnit reacţii ferme din partea comunităţii de business din Franţa. 

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile