Franţa: Extremiştii de dreapta, socialiştii şi conservatorii lui Sarkozy, pe acelaşi loc în sondaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi un student, în vârstă de 18 ani, a fost ucis în bătaie pe străzile Parisului de mai mulţi militanţi de extremă-dreaptă, Frontul Naţional, partidul de extremă dreapta condus de Marine Le Pen, ar putea obţine un procentaj egal cu cel al celorlalte partide politice din Franţa, dacă alegerile europene ar avea loc în acest weekend, potrivit unui sondaj publicat miercuri.

Potrivit sondajului, partidul de extremă-dreaptă, Frontul Naţional, Partidul Socialist, aflat la guvernare, şi principalul partid de opoziţie Uniunea pentru o Mişcare Populară au obţinut aceleaşi procente în rândul electoratului francez, scrie thelocal.fr.

Respondenţii au fost întrebaţi ce ar vota „în cazul în care alegerile europene ar avea loc duminică“, fiindu-le prezentată o listă cu partidele politice, în care erau specificate şi numele liderilor formaţiunilor.

21% au ales Partidul Socialist condus de Harlem Désir, însă tot acelaşi procentaj l-a obţinut şi UMP, la conducerea căruia se află Jean-François Copé, şi Frontul Naţional, al cărui lider este Marine Le Pen.

Doar 9% au ales „Front de gauche“ („Frontul de stânga“), condus de Jean-Luc Mélenchon. Verzii şi Partidul Europa Ecologică (EELV) au obţinut 7,5 procente din sufragii. Mişcarea Democratică, în frunte cu François Bayrou, a adunat tot şapte procente.

Situaţie incomodă pentru partidele principale

Sondajul întocmit trezeşte îngrijorări atât conducătorului socialist François Hollande, cât şi lui Jean-François Copé, liderul opoziţiei.

Hollande şi-a pierdut din popularitate în rândul alegătorilor francezi, din cauza creşterii numărului de şomeri, precum şi din pricina scandalului legat de evaziune ce l-a determinat pe fostul ministru pentru buget, Jérome Cahuzac, să demisioneze în aprilie.

La rândul său, Copé a fost nevoit să îndure bătălia cu fostul prim-ministru François Fillon, pentru poziţia de lider al partidului UMP.

În mai, presa locală a informat că Nicolas Sarkozy este preferat în cursa alegerilor prezidenţiale din 2017. El este urmat de liderul Frontului Naţional, Marine Le Pen, iar pe a treia poziţia s-a clasat Holland.

La acel moment, purtătorul de cuvânt al socialiştilor, David Essouline a condamnat retorica de extremă-dreaptă a lui Pen. „Această politică se concretizează doar în lupta împotriva sindicatelor şi a imigranţilor“, a declarat el.

Pe lângă alegerile pentru Parlamentul European, în 2014, în Franţa, vor avea loc şi alegeri locale.

În februarie, Frontul Naţional, „marea surpriză” a alegerilor prezidenţiale din mai anul trecut, a deschis un „colegiu candidat“ sub numele de „Campus Blue Marine“, cu scopul de a spori reprezentarea partidului în rândul autorităţilor locale din Franţa. Le Pen a obţinut 18% din voturi în cadrul alegerilor prezidenţiale din mai, neputând atinge performanţa tatălui său, Jean-Marie Le Pen.

În 2002, Jean-Marie Le Pen a şocat scena politică atunci când a obţinut mai multe voturi decât candidatul socialist şi la acel moment prim-ministru francez, Lionel Jospin, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, conchide „The Local“.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată