FOTO Drumul Crucii, reconstituit la Colosseum. Papa Francisc salută „prietenia multora dintre fraţii noştri musulmani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc, în timpul reconstituirii Drumului Crucii, Colosseum. FOTO: AFP

Papa Francisc a salutat vineri, la Colosseum, „prietenia multora dintre fraţii noştri musulmani“ din Orientul Mijlociu şi i-a îndemnat pe creştini să „răspundă răului cu bine“, relatează AFP. Papa le-a mulţumit tinerilor libanezi care au scris meditaţiile.

Amintind călătoria predecesorului său Benedict al XVI-lea în Liban în septembrie, acesta a comentat: "am văzut atunci frumuseţea şi forţa comuniunii creştinilor acestui Pământ şi a prieteniei cu atât de mulţi dintre fraţii noştri musulmani şi cu mulţi alţii".

"Nu vreau să adaug mai multe cuvinte. În această noapte un singur cuvânt trebuie să domine, cel al Crucii însăşi. Crucea lui Isus este Cuvântul prin care Dumnezeu a răspuns răului din lume", a afirmat papa iezuit, în cursul primului drum al Crucii pe care îl prezidează, în faţa a 15-20.000 de credincioşi, care s-au recules la lumina lumânărilor.

"Uneori, a afirmat acesta, ni se pare că Dumnezeu nu răspunde răului, că rămâne tăcut. În realitate Dumnezeu vorbeşte, a răspuns, iar răspunsul său este Crucea lui Hristos: un Cuvânt care este dragoste, milă, iertare".

"Dragi fraţi şi surori, cuvântul Crucii este şi răspunsul creştinilor la răul care continuă să acţioneze în noi şi în jurul nostru. Creştinii trebuie să răspundă răului cu bine", a recomandat el.

"Isus ne iubeşte mult şi este tot Dragoste", a concluzionat acesta împrovizând.

Calea Crucii comemorează patimile lui Hristos condamnat la moarte pe muntele Golgota din Ierusalim, unde a fost răstignit.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €