Fostul premier al Croaţiei, Ivo Sanader, încarcerat pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivo Sanader FOTO EPA-EFE

Fostul prim-ministru croat, Ivo Sanader, a fost încarcerat, joi, în urma unei condamnări pentru corupţie, după ce Curtea Supremă i-a înăsprit sentinţa iniţială, informează Reuters.

În 2017, o instanţă inferioară l-a condamnat pe Sanader la patru ani şi jumătate, sub limita de cinci ani care ar presupune ca el să facă închisoare.

Curtea Supremă nu a făcut publică sentinţa exactă, dar presa din Croaţia a scris că fostul premier a fost condamnat la şase ani de închisoare.

Sanader, care a fost prim-ministru între anii 2003 şi 2009, când s-a retras din funcţie fără să ofere vreo explicaţie, a negat întotdeauna acuzaţiile care i s-au adus. Acum are opţiunea de a face o plângere la Curtea Constituţională, notează Reuters.

Sanader a fost condamnat pentru că a luat mită în 2008, în timp ce intermedia vânzarea unei clădiri ce aparţinea unui coleg de partid către un minister la un preţ mult mai mare faţă de valoarea de piaţă.

El are mai multe dosare de corupţie deschise, dar a negat că ar fi vinovat de oricare dintre ele.

El fusese declarat vinovat că a primit mită de la preşedintele grupului energetic ungar MOL în schimbul preluării controlului asupra companiei petroliere şi de gaze croate INA de către gigantul din Ungaria. Un nou proces în acest caz s-a deschis în octombrie, anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile