Festivalul de film Berlinala acuzat de răspândire a antisemitismului

0
Publicat:

Festivalul de film de la Berlin este în centrul unei controverse, fiind acuzat că a servit drept platformă pentru declaraţii antisemite ale regizorilor în timpul ceremoniei de decernare a premiilor cu o zi înainte, în legătură cu războiul israelian împotriva Hamas din Fâşia Gaza, informează AFP, scrie Agerpres.

Antisemitism în europa FOTO: Shutterstock

„Antisemitismul nu are loc la Berlin, iar asta se aplică şi artiştilor”, a denunţat primarul capitalei germane, Kai Wegner, pe contul său de X (fostul Twitter). „Ceea ce s-a întâmplat ieri la Berlinală a fost o relativizare insuportabilă”, a adăugat acesta, cerând responsabilitate din partea conducerii festivalului.

Controversa a fost intensificată în special de declaraţiile realizatorilor de film de sâmbătă seara, în timpul ceremoniei de premiere, în care au acuzat Israelul de genocid din cauza bombardamentelor care au dus la pierderea vieții a 30.000 de morţi în Gaza, majoritatea civili. Este vorba, în special, de cineastul american Ben Russell, care a urcat pe podium purtând o eşarfă palestiniană şi a acuzat Israelul de genocid.

Realizatorul palestinian de documentare Basel Adra, care a câştigat un premiu pentru un film cu privire la expulzările palestinienilor din Cisiordania ocupată, a acuzat, de asemenea, Israelul de masacrarea populaţiei palestiniene şi a criticat vânzările de arme germane către Israel.

Aceste luări de poziţie au fost aplaudate de publicul aflat în sală.

Un oficial al partidului social-democrat al cancelarului german Olaf Scholz, Helge Lindh, a calificat aplauzele publicului drept „şocante”„Mi-e ruşine să văd că în ţara mea oamenii aplaudă astăzi acuzaţiile de genocid împotriva Israelului”, a declarat ea pentru cotidianul Die Welt.

Un lider al Verzilor, parte a guvernului de coaliţie german, Konstantin von Notz, a denunţat şi el „o ruşine” şi „o inversare perfidă” pentru evrei „de la statutul de victime la călăi”. Festivalul de film de la Berlin este susținut financiar în principal de statul german, care a plasat apărarea statului Israel şi lupta împotriva antisemitismului printre priorităţile sale principale. Potrivit cotidianului Die Welt, un cont de Instagram al festivalului de film,„Berlinale.panorama” a distribuit, de asemenea, fotografii şi imagini cu sloganul „Palestina liberă de la râu la mare” sau „Opriţi genocidul din Gaza”. Fotografiile au fost eliminate la scurt timp după publicarea lor pe contul oficial.

Conducerea Berlinalei nu a reacţionat oficial la diversele controverse de duminică seara, dar a declarat pentru cotidianul Die Welt că afirmaţiile cineaştilor din timpul ceremoniei de premiere sunt „luări de poziţii individuale şi independente” ale festivalului. Berlinala este „în mod explicit împotriva discriminării şi a tuturor formelor de ură”, dar, în acelaşi timp, consideră că este important ca „exprimarea liberă a opiniilor” să poată exista „în limitele legii”

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța