Eurodeputata Eva Kaili nu scapă de ridicarea imunităţii parlamentare într-un dosar de corupţie

0
Publicat:

Tribunalul din cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins marţi seara ca inadmisibilă acţiunea eurodeputatei Eva Kaili, suspectată de fraudă şi corupţie, care solicitase încetarea procedurii de ridicare a imunităţii parlamentare, informează Reuters. 

Eurodeputata Eva Kaili se opune ridicării imunității parlamentare FOTO Getty Images

Kaili, fostă vicepreşedintă a Parlamentului European, a încercat să se opună cererii procurorului public european Laura Kovesi de a-i anula imunitatea, anunță Agerpres.

Eurodeputata a considerat, de asemenea, că o decizie a preşedintei PE Roberta Metsola este ilegală şi a decis să depună o moţiune în plenul legislativului european şi să o înainteze Comisiei pentru afaceri juridice (JURI).

Parchetul european (EPPO) a demarat procedura în cadrul unei anchete privind gestionarea alocaţiilor parlamentare pentru asistenţi şi suspiciunile de fraudă în dauna bugetului UE. Dosarul este separat de cel de luare de mită în care este implicată Kaili.

Kaili, arestată în scandalul Qatargate

Procuratura din Belgia nu a solicitat ridicarea imunităţii eurodeputatei în timpul anchetei, deoarece consideră că aceasta a fost prinsă în flagrant. Scandalul respectiv a izbucnit la sfârşitul lui 2022, când au apărut informaţii despre presupusa cumpărare de influenţă în PE de către Qatar şi Maroc.

EPPO acuză mai mulţi suspecţi de corupţie, spălare de bani şi apartenenţă la o organizaţie infracţională. Printre aceştia, şi Eva Kaili, în vârstă de 45 de ani, reprezentantă a Greciei, arestată la începutul lui decembrie 2022, dar eliberată în aprilie 2023, când i s-a impus arestul la domiciliu sub supraveghere electronică; şi această restricţie a fost însă eliminată în mai anul trecut.

Reuters notează că nu este încă clar în ce măsură pot fi probate acuzaţiile împotriva eurodeputatei. EPPO a confirmat recent că ancheta are în vedere şi posibile erori de procedură.

În mai urmează să se stabilească dacă în timpul anchetei a fost încălcată imunitatea Evei Kaili, care are în continuare posibilitatea teoretică de a face apel la CJUE împotriva deciziei de marţi.  

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei