Erou al Marinei Militare Britanice, reținut de șapte luni în Dubai după ce a fost acuzat de spionaj. „Este un caz inventat și ridicol”

0
Publicat:

Un fost pușcaș marin britanic, decorat pentru curaj în Afganistan, este reținut de șapte luni în Dubai, după ce a fost acuzat de spionaj, potrivit cotidianului britanic The Times, citat de DailyMail.

Matt Croucher, fostul soldat britanic acuzat de spionaj în Dubai - Foto X (exTwitter)

Caporalul Matt Croucher, în vârstă de 40 de ani, a fost aruncat în închisoare, apoi eliberat după ce i-a fost confiscat pașaportul, fără să i se ofere prea multe detalii despre acuzațiile care i se aduc. 

Fostul soldat a primit medalia „George Cross” pentru curajul său exemplar în Afganistan, unde a sărit pe o grenadă talibană pentru a-și salva camarazii. 

După ce a părăsit armata, a devenit consultant în securitate și lucra în Emiratele Arabe Unite când a fost arestat pe neașteptate anul trecut, pe 4 noiembrie. Autoritățile din Dubai l-au acuzat că a „accesat în mod intenționat și ilegal o rețea de telecomunicații”. Însă, nu au precizat pe cine ar fi spionat sau pentru cine ar fi lucrat, potrivit The Times. Oficialii au confiscat un dispozitiv electronic pe care Croucher l-a folosit în activitatea sa zilnică de teste de penetrare a securității, după ce au obținut un mandat de percheziție pentru locuința sa. 

Într-un comunicat citat de Times, familia lui Croucher a denunţat „un caz pe care îl credem inventat şi ridicol". 

Acordăm ajutor unui cetăţean britanic în Emiratele Arabe Unite şi suntem în legătură cu autorităţile locale", a precizat Ministerul de Externe britanic. 

Blocat în Dubai 

Matt Croucher a fost ținut într-o închisoare aglomerată, fiind forțat să doarmă pe podea și să mănânce o „masă primitivă de orez și pui de două ori pe zi, cu facilități foarte neigienice”.  

Prietenul său a afirmat că a fost interogat de către Departamentul de Investigații Penale al poliției din Dubai timp de șase ore, timp în care a fost întrebat despre rolul său în cadrul Ministerului britanic al Apărării și al serviciilor de informații.  

După patru zile de detenție, Croucher a fost eliberat, dar i-au fost confiscate telefonul, pașaportul și dispozitivul de acces la internet banking. Fostul soldat este acum blocat în Dubai fără bani. 

După eliberare, a fost obligat să se prezinte săptămânal la secția de poliție până la o dată ulterioară, fără a primi o soluție clară în privința situației sale. 

Familia sa, din Solihull, în West Midlands, a transmis: „Suntem șocați de împrejurări. Trebuia să fie plecat doar pentru câteva săptămâni. Nu înțelegem de ce durează atât de mult timp pentru a procesa cazul. Credem că acest caz este inventat și ridicol. Ministerul de Externe a fost inutil, înrăutățind situația de multe ori și spunându-i că dosarul său a fost încheiat în mod oficial.”  

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!