Donald Trump, acuzat că „a întrecut măsura”. Veteranii din NATO aşteaptă scuze. „A evitat serviciul militar de 5 ori”
0Declarațiile președintelui american Donald Trump despre rolul aliaților NATO în Afganistan au provocat reacții puternice în Europa, stârnind un val de răspunsuri din partea veteranilor și liderilor politici, care amintesc sacrificiile făcute alături de trupele americane.
Afirmațiile recente ale președintelui american Donald Trump privind NATO și misiunea din Afganistan au declanșat un val de reacții critice atât din partea veteranilor de război, cât și a oficialilor guvernamentali.
Prima reacţie a venit de la Oana Ţoiu
Controversa a început miercuri, în cadrul discursului susținut de Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde acesta i-a întrebat pe liderii europeni dacă Europa ar răspunde apelului Statelor Unite „în vremuri de nevoie”.
La scurt timp după acest discurs, ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a fost prima care a reacționat public, amintind de participarea militarilor români la misiunile din Afganistan, imediat după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, într-un moment în care România nu era încă membră NATO.
„Singura dată în istoria sa când NATO a fost pusă la încercare în privința promisiunii că un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor a fost după 11 septembrie.
România a răspuns apelului, chiar dacă la acel moment nu era membră NATO. Am înțeles acest lucru ca pe o datorie și, odată ce Articolul 5 a fost activat, soldații români se îmbarcau spre Afganistan. La fel au făcut și alți aliați. Președintele Trump ne-a întrebat acum, la Davos, dacă Europa ar răspunde apelului Statelor Unite în vremuri de nevoie. Istoria a răspuns deja la această întrebare”, a scris Oana Țoiu pe rețelele de socializare.
„A întrecut măsura”
O zi mai târziu, joi, 22 ianuarie, Donald Trump a reluat tema într-un interviu acordat Fox News, unde a declarat că Statele Unite „nu au avut niciodată nevoie” de alianța transatlantică și a acuzat aliații europeni că ar fi rămas „puţin în afara frontului” în Afganistan, afirmații percepute ca o minimalizare a contribuției militare a NATO în cei aproape 20 de ani de conflict.
Vineri, 23 ianuarie, veterani din mai multe state europene au reacționat dur, subliniind că sute dintre camarazii lor au murit luptând alături de trupele americane. Racțiile au fost susținute rapid și de politicieni de rang înalt.
Printre cele mai ferme reacții s-a numărat cea a generalului polonez în rezervă Roman Polko, fost comandant al forțelor speciale, care a servit în Afganistan și Irak. Acesta a cerut scuze publice din partea președintelui american, potrivit investing.com.
„Aşteptăm scuze pentru această declaraţie”, a declarat Roman Polko pentru Reuters. Trump a „întrecut măsura”, a adăugat el. „Am plătit cu sânge pentru această alianţă. Ne-am sacrificat cu adevărat propriile vieţi”, a spus generalul.
„Nu toţi s-au întors acasă”
În Marea Britanie, ministrul Veteranilor, Alistair Carns, care a participat la cinci misiuni militare, inclusiv alături de trupele americane în Afganistan, a calificat afirmațiile lui Trump drept „absolut ridicole”.
„Am vărsat împreună sânge, sudoare şi lacrimi. Nu toţi s-au întors acasă”, a declarat acesta într-un videoclip publicat pe platforma X.
La rândul său, Richard Moore, fost șef al serviciului britanic de informații MI6, a spus că a operat în condiții periculoase alături de colegii „curajoşi şi foarte apreciaţi” din CIA și că a fost mândru să facă acest lucru alături de cel mai apropiat aliat al Marii Britanii.
„Trump a evitat serviciul militar de 5 ori”
Conform tratatului de fondare a NATO, Articolul 5 prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor. Această clauză a fost invocată o singură dată, după atentatele din 11 septembrie 2001, moment în care aliații europeni s-au alăturat misiunii conduse de Statele Unite în Afganistan.
În acest context, unii politicieni europeni au amintit și faptul că Donald Trump a evitat recrutarea în timpul războiului din Vietnam, invocând probleme medicale.
„Trump a evitat serviciul militar de 5 ori”, a scris pe X Ed Davey, liderul liberal-democraților britanici. „Cum îndrăzneşte să pună la îndoială sacrificiul lor?”, a adăugat acesta.
Ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat că sacrificiul Poloniei „nu va fi niciodată uitat şi nu trebuie diminuat”.
„Polonia este un aliat de încredere şi dovedit, şi nimic nu va schimba acest lucru”, a transmis oficialul.
Comentariile lui Trump au fost catalogate drept „ignorante” și de Rasmus Jarlov, parlamentar conservator danez din opoziție.
Ministrul britanic al Apărării, John Healey, a subliniat că Statele Unite s-au bazat pe solidaritatea aliaților, iar militarii care au servit în campania de 20 de ani din Afganistan trebuie amintiți ca „eroi care şi-au dat viaţa în slujba naţiunii”.
Potrivit Departamentului Apărării al SUA, aproximativ 2.460 de soldați americani au murit în Afganistan. Marea Britanie a pierdut 457 de militari, Canada peste 150, Franța 90, iar Danemarca 44 – una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate raportate la populație dintre statele NATO.
România a pierdut 27 de militari în Afganistan, participând la misiuni încă din 2001, înainte de aderarea la Alianță.