Declaraţiile ministrului german de externe despre creşterea bugetelor apărării, nuanțate de guvernul de la Berlin după ce au strârnit critici

0
0
Publicat:

Guvernul german a nuanţat vineri declaraţiile ministrului său de externe, Johann Wadephul, care a stârnit critici în Germania după ce şi-a manifestat joi sprijinul faţă de cererea preşedintelui american Donald Trump ca aliaţii europeni din NATO să-şi crească bugetele apărării la 5% din PIB, relatează agenţiile EFE şi DPA.

Merz a apreciat că accentul ar trebui pus mai degrabă pe capabilităţile militare concrete. FOTO AFP

„Desigur, o vom discuta din nou astăzi, dar ar trebui să vedem rezultatul, iar rezultatul este, într-adevăr, 5% (din PIB pentru apărare), cum a cerut preşedintele Trump, care consideră necesar, iar noi îl urmăm în aceasta şi vedem acest lucru ca un angajament clar al SUA faţă de articolul 5” privind apărarea colectivă, a spus joi ministrul german de externe la reuniunea informală de la Antalya a miniştrilor de externe din ţările NATO, scrie Agerpres.

Vorbind alături de secretarul american de stat Marco Rubio, ministrul Johann Wadephul a susţinut că Germania, care în prezent nu alocă apărării nici măcar 2% din PIB, este pregătită în ce priveşte cheltuielile militare „să-şi asume un rol de lider în Europa, să dea un exemplu pe care ceilalţi să-l urmeze".

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, s-a delimitat, putin mai târziu, de aceste afirmaţii.

„Procentul nu este atât de important. Important este să avem ţinte de capabilităţi NATO concepute pentru a fi realizate rapid, complet şi la timp", a explicat Pistorius, care estimează mai probabilă o ţintă de creştere a bugetelor apărării pentru statele NATO de la actualul obiectiv de 2% din PIB la în jur de 3% din PIB.

Totodată, ministrul german al apărării şi-a manifestat nemulţumirea faţă de afirmaţiile hazardate ale colegului său de la Externe. "Mă bucur de începutul foarte, foarte bun pe care l-am avut cu colegul meu de la Externe (...) În acelaşi timp, el ştie la fel de bine ca mine că bugetul apărării este departamentul meu", a spus Boris Pistorius.

Cheltuielile cu apărarea vor creşte. Acest lucru este clar. Este ceva necesar ţinând cont de ameninţarea existentă pentru Germania şi pentru Europa", dar deciziile corespunzătoare în urma cererii preşedintelui Trump de creştere a bugetelor apărării la 5% vor fi luate "în cadrul" summitului NATO din luna iunie” pe baza obiectivelor de capacităţi militare", a declarat vineri la o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Meyer.

„Discuţia despre procente din PIB este o construcţie improvizată pentru a avea anumite repere privind direcţia în care mergem cu reînarmarea", a nuanţat însuşi cancelarul german Friedrich Merz la postul public ZDF.

„Există multe lucruri pe care trebuie să le recuperăm”

Merz a apreciat că accentul ar trebui pus mai degrabă pe capabilităţile militare concrete de care este nevoie „pentru a apăra continentul european şi pe noi înşine".

„Există multe lucruri pe care trebuie să le recuperăm şi pe care le-am neglijat în mod colectiv în ultimii ani", a explicat şeful guvernul german.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, Christian Wagner, a semnalat că există o propunere a secretarului general al NATO, Mark Rutte, care va fi abordată la summitul Alianţei, şi a ţinut să sublinieze că obiectivele de creştere a cheltuielilor militare se întind pe o perioadă îndelungată.

La Antalya, ministrul german de externe a apreciat în acelaşi timp că o creştere a bugetelor alocate strict apărării la 3,5% din PIB, plus alocarea a încă 1,5% din PIB pentru investiţii în sectoare conexe, precum infrastructura, ar fi suficientă, el referindu-se astfel la respectiva propunere a secretarului general al NATO.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice