De ce a pierdut Theresa May: cinci motive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theresa May, în campanie FOTO EPA

Theresa May a condus o campanie „catastrofală“, o acuză mai mulţi deputaţi conservatori, scrie AFP care prezintă cinci motive din cauza cărora lucrurile nu au mers aşa cum se aştepta premierul britanic, care a pierdut majoritatea în Parlament în alegerile anticipate de joi pe care le-a convocat să-şi consolideze puterea.

Păcatul originar

May ar fi trebuit să fie precaută atunci când a convocat, în aprilie, acest scrutin, cu trei ani înainte de termen. Cu atât mai mult cu cât s-a angajat să nu scurteze legislatura.

Desigur, toţi îi dădeau atunci undă verde, iar sondajele îi preconizau un triumf împotriva laburiştilor.

Însă cărţile de istorie amintesc că acesta este un exerciţiu periculos.

Conservatorii au convocat deja alegeri anticpate în 1974. Doar pentru a le pierde în faţa laburiştilor.

Predecesorul lui May, David Cameron, era şi el convins că va obţine victoria în referendumul pe tema apartenenţei la UE pe care l-a organizat în 2016, după care a fost nevoit să demisioneze, în urma votului în favoarea Brexitului.

„Era un pariu, iar Theresa May l-a pierdut. Asta îi pune în discuţie perspicacitatea în politică“, apreciază Mike Finn, un politolog de la Universitatea Warwick.

O schimbare dramatică

Programul conservatorilor, dezvăluit la mijlocul campaniei, conţinea o măsură foarte nepopulară cu privire la finanţarea îngrijirilor de sănătate ale persoanelor în vârstă, denumită „Dementia Tax“.

Revolta a fost imediată, iar patru zile mai târziu May a fost nevoită să dacă o schimbare dramatică. Însă răul era deja făcut.

May este acuzată că se răzgândeşte mereu, scade în sondaje şi nu reuşeşte să-şi mai transită mesajul axat pe Brexit.

„Theresa May şi-a ratat campania electorală şi încă sunt drăguţă (spunând asta). Mesajul vehiculat a fost consternant, iar răzgândirea cu privire la îngrijirea persoanelor în vârstă o catastrofă“, comentează deputata conservatoare Ann Soubry, ea însăşi realeasă cu un scor strâns.

Atentate pe fondul austerităţii

Cele trei atentate teroriste care au însângerat Regatul Unit începând din martie au recentrat inevitabil campania electorală asupra problemelor de securitate.

Acesta este în mod tradiţional un punct forte al conservatorilor.

Însă laburiştii au ştiut să plaseze cu abilitate politica de austeritate şi tăierile bugetare care au afectat funcţia publică - 20.000 de poliţişti au fost daţi afară în mai puţin de şase ani - în centrul dezbaterii.

În pofida „pedigriului“  pacifist al lui Jeremy Corbyn, Partidul Laburist a anunţat că va debloca 10.000 de posturi de poliţişti, între alte promisiuni bugetare, pe care May le-a refuzat ferm.

Refuzul de a dezbate

Theresa May a anunţat încă de la începutul campaniei că refuză să participe la orice dezbatere televizată frontală, mulţumindu-se cu două sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu un jurnlist şi publicul.

Opoziţia a profitat de ocazie şi i-a denunţat „lipsa de curaj“ şi „slăbiciunea“. Mai ales într-o dezbatere suprarealistă la care au participat toţi liderii principalelor partide, în care ea a fost atacată din toate părţile, fără să poată să răspundă.

Premierul s-a justificat spunând că preferă să „discute cu alegătorii“.

Distantă

Problema este că May s-a îndepărtat de alegători, prin faptul că a participat la mitinguri restrânse, în faţa unor activişti cuminţi, în timp ce Jeremy Corbyn mobiliza mase mari de mii de oameni.

Mulţi alegători i-au reproşat o răceală şi o lipsă de empatie.

Ca o oratoare nu prea strălucită, ea s-a mulţumit să repete aceleaşi mesaje pe un ton mecanic.

„Theresa May are căldura, umorul, elocvenţa şi şarmul unui congelator (...) umplut cu vârf cu clătite Findus în stare de descompunere“, scrie Rod Liddle, un cronicar de la Spectator, un săptămânal politic apropiat conservatorilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”