Danemarca și NATO vor să consolideze securitatea în Arctica, pe fondul crizei legate de Groenlanda

0
Publicat:

Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat vineri că a convenit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că alianța trebuie să își consolideze securitatea în regiunea Arctică, după săptămâni de tensiuni generate de amenințarea președintelui american Donald Trump de a anexa Groenlanda.

Mette Frederiksen și Mark Rute FOTO X / Statsministeriet @Statsmin

Guvernele Danemarcei și Groenlandei – teritoriu autonom aflat sub suveranitate daneză – insistă că statutul de suveranitate al insulei nu este negociabil, însă au precizat că sunt deschise discuțiilor pe o gamă largă de alte subiecte, notează Reuters.

Trump a afirmat joi că a obținut acces total și permanent al Statelor Unite la Groenlanda, în urma discuțiilor cu Mark Rutte. La rândul său, șeful NATO a declarat că aliații vor trebui să își intensifice eforturile pentru a contracara amenințările venite din partea Rusiei și Chinei în zona nordică.

„Suntem de acord că NATO trebuie să își sporească implicarea în Arctica. Apărarea și securitatea în Arctica reprezintă o chestiune care privește întreaga alianță”, a scris Frederiksen vineri într-o postare pe rețelele sociale, însoțită de o fotografie în care apare alături de Rutte, la Bruxelles.

Mark Rutte a declarat că lucrează împreună cu lidera daneză pentru a consolida capacitatea de descurajare și apărare.

Tot vineri, Mette Frederiksen urmează să se deplaseze în capitala Groenlandei, Nuuk, unde se va întâlni cu premierul insulei.

Ministrul danez de Externe a declarat vineri că diplomați din Danemarca și Statele Unite s-au întâlnit joi, la Washington, stabilind un plan privind pașii următori.

„Nu vom comunica când vor avea loc aceste întâlniri (viitoare), pentru că ceea ce este necesar acum este să scoatem dramatismul din această situație… avem nevoie de un proces calm”, a declarat ministrul de Externe, Lars Løkke Rasmussen.

O sursă familiarizată cu discuțiile a declarat joi că Mark Rutte și Donald Trump au convenit, la Forumul Economic Mondial de la Davos, asupra organizării unor noi discuții între Statele Unite, Danemarca și Groenlanda, privind actualizarea acordului din 1951 care reglementează accesul și prezența militară a SUA pe insula arctică.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend