Cum a pregătit terenul Papa Francisc pentru alegerea unui succesor progresist

Încă din timpul vieții, papa Francisc a conturat deja direcția viitorului pontificat, printr-o reconfigurare discretă, dar decisivă, a Colegiului Cardinalilor – instituția chemată să aleagă următorul lider al Bisericii Catolice.

De la începutul pontificatului său în 2013, Jorge Mario Bergoglio a provocat, nu fără tensiuni, o serie de rupturi și reconfigurări în interiorul Bisericii. O parte dintre acestea s-au produs pe tăcute, în structurile interne ale Vaticanului, prin numiri strategice care conturează deja profilul succesorului: un papă care să ducă mai departe agenda unei Biserici deschise, sociale, mai puțin ancorate în rigorile tradiționale și mai aproape de marile teme ale lumii contemporane – migrație, inegalitate, criza climatică.

„Cardinalii preferați”: tineri, din Sudul Global, aproape de periferii

Cel mai recent exemplu este cel al lui Mykola Bychok, ucraineanul devenit, la doar 44 de ani, cel mai tânăr cardinal al Bisericii. A participat la marșuri pentru refugiați în Australia și a pledat pentru legi care să ajute integrarea migranților – un mesaj consonant cu cel al actualului papă. El face parte din acel „nou val” de cardinali desemnați de Francisc: bărbați din afara tradiționalei sfere europene, cu experiență pastorală în teren, adesea din zone de conflict sau sărăcie.

Din totalul de 252 de cardinali, doar 138 au drept de vot în viitorul conclav – restul au depășit vârsta de 80 de ani. Dintre cei eligibili, 110 au fost numiți direct de Papa Francisc – adică aproximativ 80%. În termeni ecleziastici, asta înseamnă că moștenirea pontificală este, într-o mare măsură, deja scrisă.

Ce fel de Biserică lasă în urmă Papa Francisc?

Vaticanologii sunt însă prudenți: deși majoritatea cardinalilor au fost numiți de Francisc, asta nu înseamnă că vor alege neapărat un „Francisc II”. Colegiul Cardinalilor rămâne un for complex, unde geopolitica, echilibrul între continente, sensibilitățile teologice și, nu în ultimul rând, personalitatea candidaților pot cântări mai mult decât fidelitatea față de agenda actualului papă.

„A spune că a umplut Colegiul cu oameni care vor gândi exact ca el e o simplificare periculoasă,” afirmă Austen Ivereigh, biograf al Papei. „A pus acolo voci ale celor marginalizați – ale săracilor, migranților, victimelor războiului – dar asta nu înseamnă că toți împărtășesc viziunea sa 1:1.”

Și totuși, profilul preferat se conturează: un lider empatic, deschis către dialog interreligios, mai puțin rigid în chestiuni precum homosexualitatea, divorțul sau rolul femeilor în Biserică. Un lider care, asemenea lui Francisc, îmbrățișează ideea unei Biserici „de teren”, nu una de palat apostolic.

„Papa progresistului global”?

Printre favoriți se află cardinali precum Luis Antonio Tagle, supranumit „Francis asiatic”, apreciat pentru viziunea sa deschisă și abordarea caldă, umanistă. De asemenea, Matteo Zuppi, arhiepiscop de Bologna, cunoscut pentru echilibrul său între tradiție și deschidere, sau José Tolentino de Mendonça, poet și teolog portughez, care cheamă la o Biserică a „slujirii, nu a autorității”.

La polul opus se află nume ca Peter Erdo, conservator maghiar apropiat de Viktor Orbán, sau Robert Sarah, care consideră ideologia de gen o „aberație luciferică”. Alegerea unui astfel de cardinal ar reprezenta o ruptură radicală de actuala linie.

În joc se află nu doar viziunea religioasă, ci și poziționarea geopolitică a Bisericii. Alegerea unui papă din Africa – precum Peter Turkson – sau din Asia ar semnala o recunoaștere a „Sudului Global” ca centru viu al creștinismului, într-un Occident tot mai secularizat.

Cardinalul Angelo Scola, în vârstă de 82 de ani, este un candidat papal de lungă durată. El a fost printre favoriți la conclavul din 2013 care l-a ales în cele din urmă pe Papa Francisc. Scola, un fost arhiepiscop de Milano, are rădăcini teologice profunde și apelează la cei care susțin o Biserică mai centralizată și mai ierarhică.

Considerat de critici drept un tradiționalist deschis, cardinalul Raymond Leo Burke, născut în Wisconsin, a fost numit cardinal de Papa Benedict al XVI-lea în 2010.El s-a confruntat public cu filozofiile mai liberale ale Papei Francisc, în special în ceea ce privește disponibilitatea sa de a permite cuplurilor divorțate și recăsătorite să primească Euharistia. El a numit, de asemenea, noul limbaj al bisericii în ceea ce privește contracepția artificială, căsătoriile civile și persoanele homosexuale „contestabil”. El a spus anterior că politicienii catolici care susțin avortul legalizat, precum Biden, nu ar trebui să primească Euharistia.

Cardinalul Mario Grech, în vârstă de 68 de ani, din Malta, a jucat un rol cheie în promovarea viziunii Papei Francisc pentru o Biserică mai incluzivă.

În calitate de secretar general al Sinodului Episcopilor, Grech a cerut bisericii să „învețe o nouă limbă” atunci când are de-a face cu cuplurile gay și cu divorțații, deși el este considerat și un tradiționalist.

Cardinalul Robert Sarah, 79 de ani, născut în Guineea Franceză, reprezintă o altă posibilitate pentru primul Papă negru, deși vârsta lui poate fi un factor.

O voce conservatoare în Biserică, Sarah a denunțat ideologia de gen ca fiind o amenințare la adresa societății și a vorbit împotriva fundamentalismului islamic.

În timp ce cardinalii se pregătesc să intre în conclav, posibilitatea de a alege primul papă negru sau asiatic reprezintă un potențial moment de turneu pentru Biserica Catolică.

Selectarea fie cardinalului Turkson, fie cardinalului Tagle ar semnala o recunoaștere a schimbărilor demografice a Bisericii, cu creșterea concentrată în Africa și Asia.

Următorul Papă se va confrunta cu provocări semnificative în abordarea problemelor dezbinate, inclusiv abordarea Bisericii față de relațiile LGBTQ+, catolicii divorțați și relațiile cu China.

Dacă cardinalii optează pentru continuitate sau schimbare, poate depinde de modul în care evaluează moștenirea Papei Francisc și direcția necesară pentru viitorul Bisericii.

Conclavul – un ritual al misterului și politicii

Viitorul conclav, care se poate convoca la circa două săptămâni după decesul papei, va fi, ca întotdeauna, o combinație de rugăciune, strategii de culise și compromisuri. Deși tradiția cere tăcere și reculegere, realitatea din spatele zidurilor Vaticanului este adesea tensionată.

„E un eveniment în care teatrul se amestecă cu misterul, iar politica cu rugăciunea”, nota analistul John Allen într-o descriere a conclavului ca „spectacol al puterii sacre”.

Pe fondul unei lumi fragmentate, cu o dreaptă radicală în ascensiune, tensiuni religioase și o criză climatică tot mai acută, alegerea viitorului papă nu va fi doar un gest liturgic. Va fi un semnal: rămâne Biserica o forță morală deschisă, angajată în problemele lumii? Sau va reveni la o formă de izolare teologică?

Suveranul Pontif a pregătit deja un teren pe care urmează să pășească succesorul său – unul care va decide nu doar cine conduce Biserica, ci ce fel de Biserică va fi.