Mesajul transmis de Papa Francisc de Crăciun: „Pace pentru scumpa şi chinuita Ucraină“

0
Publicat:

Cu prilejul celui de-al treilea mesaj al său din perioada de Crăciun susţinut la Roma, Papa Francisc şi-a reînnoit apelul pentru pace în Ucraina.

Papa Francisc FOTO Profimedia
Papa Francisc FOTO Profimedia

„Îmi reînnoiesc dorinţa de pace: pace în familii, pace în parohii şi comunităţi religioase, pace în mişcări şi asociaţii, pace pentru popoarele chinuite de război, pace pentru scumpa şi chinuita Ucraină“, a spus suveranul pontif adresându-se credincioşilor prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, informează DPA.

Liderul romano-catolicilor din întreaga lume a adresat apeluri similare în timpul liturghiei de Crăciun din Piaţa Sf. Petru şi în mesajul din ziua de Crăciun, cu prilejul binecuvântării tradiţionale de Crăciun ''Urbi et Orbi'', conform Agerpres.

"Fie ca privirea noastră să se îndrepte spre chipurile fraţilor şi surorilor noastre din Ucraina, care trăiesc acest Crăciun în întuneric, în frig şi departe de casele lor din cauza distrugerilor cauzate de 10 luni de război", a declarat papa Francisc în faţa miilor de credincioşi reuniţi duminică în Piaţa Sfântul Petru din Roma.

"Fie ca Domnul să ne ajute să fim pregătiţi pentru gesturi concrete de solidaritate pentru a-i ajuta pe cei care suferă şi fie ca El să lumineze spiritul celor care au puterea să facă armele să tacă şi să pună capăt imediat acestui război fără sens", a adăugat liderul de la Vatican, care pledează fără încetare pentru pace după ce Rusia a invadat Ucraina în luna februarie.

"Din păcate, se preferă să se asculte alte argumente, dictate de politicile lumii", a regretat liderul spiritual al Bisericii Catolice, constatând "cu tristeţe că vânturile războiului continuă să răspândească frig asupra omenirii".

Înainte să rostească binecuvântarea sa tradiţională de Crăciun, "Urbi et Orbi" ("Către oraş şi lume"), papa Francisc a făcut, ca de obicei, o trecere în revistă a conflictelor de pe mapamond, citând zece ţări afectate de violenţe sau de tensiuni, pe care le-a descris ca fiind "teatre ale acestui al treilea război mondial".

Printre ţările evocate se află Afganistan, conflictul israeliano-palestinian, Yemen, Siria, Myanmar, precum şi Liban, afectat de o criză economică şi socială, alături de Haiti, unde peste 1.400 de oameni au fost ucişi în violenţele din acest an, potrivit ONU.

Pentru prima dată, papa Francisc a evocat şi Iranul, afectat de un val de proteste fără precedent după Revoluţia Islamică din 1979. Născute din revendicări care priveau drepturile femeilor, manifestările au provocat arestarea a circa 14.000 de persoane de la jumătatea lunii septembrie în Iran, conform ONU, iar 469 de protestatari au fost ucişi, a estimat organizaţia Iran Human Rights (IHR), cu sediul general la Oslo.

Liderul de la Vatican a cerut, totodată, ca hrana să nu mai fie folosită "ca o armă", referindu-se în special la conflictele care afectează Cornul Africii.

"Orice război provoacă foamete şi foloseşte hrana ca pe o armă, împiedicând distribuirea ei către populaţii care suferă deja", a deplâns suveranul pontif. Papa Francisc a invitat omenirea să lupte "pentru ca alimentele să devină doar un instrument al păcii".

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite